Acasă Eveniment Accident la Bârza. Tânăr de 19 ani s-a răsturnat cu mașina după...

Accident la Bârza. Tânăr de 19 ani s-a răsturnat cu mașina după ce a acroșat un autoturism staționat

533

Sâmbătă, 3 februarie, polițiștii din Balș au fost anunțați cu privire la un eveniment rutier petrecut în comuna Bârza. Aceștia au constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Bârza, în timp ce conducea un autoturism pe strada Teilor, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi acroșat un autoturism staționat și s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă. În urma accidentului, șoferul și trei pasageri au fost răniți, fiind transportați la Spitalul orășenesc Balș. Testarea șoferului cu aparatul etilotest a fost negativă.

„La data de 3 februarie a.c., în jurul orei 17:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Teilor, din comuna Bârza, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Balș. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Bârza, în timp ce conducea un autoturism pe strada Teilor, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi acroșat un autoturism staționat și s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și 3 pasageri au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul orășenesc Balș. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.