Acasă Administrație Ambiția lui Enescu de la Baldovinești

Ambiția lui Enescu de la Baldovinești

734

Este unul dintre cei mai performanți primari pe care i-a dat Oltul în cei 34 de ani de democrație. Nu-i numărăm anii sau mandatele pentru că avem nevoie de răbdare și multe cifre. Dacă e să privim Baldovineștiul de astăzi, găsim aici una dintre cele mai cochete localități din Olt. Drumuri asfaltate, trotuare ca la Slatina, sisteme de colectare a apelor fluviale, educație la standardul care trebuie să fie, acces la sănătate 24 din 24. Dacă Baldovineștiul, așa cum arată astăzi, ar fi fost așezat pe langă Slatina, prețul per metru pătrat de teren ar fi surclasat pe cel similar de la Slătioara, Curtișoara, Milcov. Valea Mare, Priseaca și Brebeni, nu se iau în calcul. Ales întotdeauna cu o majoritate zdrobitoare, Ion Enescu, primarul de la Baldovinești, ar fi putut s-o lase mai încet. După ce în 2023 a fost la un pas distanță să primească finanțare printr-un program european pentru alimentare cu gaze în comună, cu un proiect eligibil, pe care l-a susținut, singur fără ajutor, începutul de 2024 vine cu reparația necesară. Ministerul Dezvoltării, chit că este condus de un liberal, face dreptate pentru Baldovinești. Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale în cadrul parteneriatului Valea Gemartaluiului, județul Olt”, este încă un pas pentru a face din Baldovinești o comună urbană, așa cum ar trebui să fie toate în România. Dar, Enescu e primar doar la Baldovinești!

Conform celor declarate de primarul Ion Enescu, U.A.T Baldovinești, în calitate de titular de proiect, are în această investiție parteneri, comunitățile din: Oboga, Călui, Găvănești, Vulpeni și Dobrețu. Se va concretiza astfel, cea mai așteptată, dar și complexă lucrare de acest gen din estul județului Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.