Acasă Actualitate IPJ Olt. 446 de solicitări în minivacanța de Crăciun, 450 de sancțiuni...

IPJ Olt. 446 de solicitări în minivacanța de Crăciun, 450 de sancțiuni contravenționale, 76 de permise reținute, 20 de infracţiuni în trafic

27

Polițiștii din cadrul IPJ Olt, au intervenit la 446 de solicitări în minivacanța de Crăciun. Aceștia au aplicate aproximativ 450 de sancțiuni contravenționale în cadrul activităților desfășurate, iar valoarea totală a acestora fiind de peste 170.000 de lei. De asemenea, au reținut 76 de permise de conducere și au constatat 20 de infracţiuni în trafic.

„În minivacanța din perioada Crăciunului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice. În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 446 de solicitări, dintre acestea 358 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate aproximativ 450 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 170.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 76 de permise de conducere și au constatat 20 de infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
În cadrul activităților, la data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliției Rurală nr. 4 Coteana, în timp ce desfășurau activități specifice pe Drumul Județean 546, din comuna Coteana, au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Coteana, județul Olt. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. De asemenea, la data de 25 decembrie a.c, în jurul orei 00:20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Drăgănești-Olt, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada 1 Mai, din orașul Drăgănești-Olt, au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din orașul Roșiorii de Vede, județul Teleorman. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”
, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.