În data de 6 decembrie, polițiștii din cadrul SIC, au făcut cercetarea la fața locului, urmare unui apel 112 făcut de către o angajată a unui supermarket din comuna Slătioara, cu privire la faptul că în spatele magazinului a observat cadavrul unui bărbat, dezbrăcat, ce prezintă urme de violenţă.
În cadrul cercetării, a fost găsit trupul unui bărbat decapitat, fără brațul drept, cu multiple plăgi la nivelul toracelui. Capul şi braţul cadavrului au fost găsite într-o hazna, la 15 metri distanță. Victima în vârstă de 50 de ani, era din comuna Slătioara. Autorul cumplitei crime a fost identificat și reţinut pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.
„În cursul zilei de 06.12.2023, lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat cercetarea la faţa locului şi activităţi investigative, urmare unui apel 112 făcut de către o angajată a unui supermarket din comuna Slătioara, jud. Olt, cu privire la faptul că în spatele magazinului a observat cadavrul unui bărbat, dezbrăcat, ce prezintă urme de violenţă.
Cu ocazia cercetării la faţa locului au fost constate următoarele:
Într-o locuinţă socială aparţinând primăriei localităţii, a fost găsit cadavrul unui bărbat decapitat, cu detaşarea braţului drept, prezentând multiple echimoze şi plăgi contuze la nivelul toracelui.
La o distanţă de 15 metri, într-o hazna, a fost găsit capul şi braţul cadavrului cu multiple urme de violenţă.
Cadavrul a fost identificat în persoana numitului S.M., în vârstă de 50 de ani, din comuna Slătioara, jud. Olt.
În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că în ziua de 05.12.2023, victima a consumat alcool cu numitul I.T. de 70 de ani, după care s-au deplasat la locuinţa acestuia din urmă, aparţinând primăriei, iar aici a izbucnit un conflict fizic între ei.
I.T. a luat un topor cu care i-a aplicat victimei multiple lovituri la nivelul capului şi toracelui, provocând-i decesul.
Ulterior, autorul a încercat să se debaraseze de cadavru, sens în care i-a secţionat cu lama toporului capul la nivel cervical, precum şi braţul drept pe care le-a aruncat într-o hazna aflată în apropiere.
În urma efectuării necropsiei cadavrului s-a constat că moartea numitului S.M. a fost violentă şi a fost cauzată de un politraumatism cranio-cerebral grav (fractură craniană cu înfundare, hemoragie şi contuzie cerebrală)şi traumatism toracic grav (fracturi de stern, costale bilaterale). Leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce în condiţiile unei heteroagresiuni, prin lovire cu corpuri dure, posibil topor şi compresiune între planuri dure.
Decapitarea cadavrului şi detaşarea membrului superior drept s-au putut produce cel mai probabil postmortem.
În urma probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus măsura reţinerii faţă de inculpatul I.T. pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. 1 C.p. şi art. 189 alin. 1 lit. e C.p. şi profanare de cadavre sau morminte, prev. de art. 383 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.
Reţinându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, în cursul zilei de 07.12.2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt vor solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile.
Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiului prezumţiei de nevinovăţie”, transmite Parchetul de pe Langă Tribunalul Olt.