Acasă Eveniment Incendiu la o casă din Stoicănești. O persoană a decedat

Incendiu la o casă din Stoicănești. O persoană a decedat

53

Astăzi, 3 decembrie, pompierii din cadrul Stației Stoenești și Detașamentului Caracal, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Stoicănești. În casă se aflau două persoane, un bărbat în vârstă de 81 de ani, care a fost scos din locuință conștient, cu arsuri în zona feței și membrelor superioare, și proprietarul casei, în vârstă de 58 de ani, care a fost găsit decedat, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului. Cele două victime, nu sunt tată și fiu. Casa a ars în întregime.

„Echipaje din cadrul Stației Stoenești și Detașamentului Caracal, cu trei autospeciale de stingere și două echipaje SMURD, au intervenit în comuna Stoicănești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. În sprijinul militarilor au acționat și o autospecială de stingere din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Stoicănești și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt.

Din datele transmise de persoana care a anunțat evenimentul la Numărul Unic 112, în locuință se aflau două persoane în momentul izbucnirii incendiului. În momentul sosirii echipajelor, casa ardea generalizat, concomitent cu misiunea de stingere fiind constituite echipe de căutare-salvare a celor două victime. Locuința a ars în totalitate. Un bărbat în vârstă de 81 de ani, a fost identificat de echipele de căutare și extras din locuință, conștient, cu arsuri în zona feței și membrelor superioare. Pacientul a fost transportat la UPU Slatina.

Din păcate, proprietarul casei, în vârstă de 58 de ani, a fost identificat în interior, decedat, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului. Misiunea pompierilor, pentru stingerea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, a durat aproximativ două ore și jumătate. În urma evenimentului, locuința, cu suprafața de aproximativ 70 de metri pătrați, a ars în totalitate.

Cauza probabilă a incendiului a fost coșul de fum deteriorat sau neizolat față de materialele combustibile”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

 

Măsuri de prevenire și protecție a populației:
– verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
– coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
– coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.