Comemorând MULTIMILENARUL Marii Uniri, MASS-MEDIA a omagiat cu precădere personalități, cu pondere regele și regina acelor vremi, cel puțin până acum. Pentru că a făcut slabe referiri sau chiar deloc la adresa armatei din vara anului 1916, până în primăvara 1919, îndrăznesc să omagiez eu epopeea ostașilor români și a comandanților. O fac deoarece ei au constituit FORȚA „DE FACTO” în unirea BASARABIEI, BUCOVINEI, TRANSILVANIEI, MARAMUREȘULUI, CRIȘANEI și BANATULUI la patria mamă.
Convinși că luptă pentru împlinirea idealului de veacuri al neamului românesc, prin fapte eroice, EI – ostașii noștri au reușit să făurească pe vatra vechilor daci un stat minunat: ROMÂNIA. Sunt uimitoare și trebuie transmise generațiilor viitoare faptele lor de arme din toamna și iarna anului 1918, și primăvara 1919, pentru UNIRE și pentru apărarea ROMÂNIEI MARI.
Începând din septembrie 1918, în paralel cu ofensiva aliaților la sudul Dunării, armata noastră refăcută era pregătită pentru operațiunile militare de eliberare a Bucovinei, Transilvaniei, Maramureșului, Crișanei și Banatului din „mâinile” guvernelor pseudo-democratice din Ucraina și Ungaria.
În noiembrie 1918, tensiunea este maximă ca urmare a faptului că Ucraina ocupă Bucovina, iar Cernăuțiul cade pradă jafului unor bande înarmate. Ca urmare, guvernul, într-un fel „filogerman” al lui Alexandru Marghiloman, demisionează, fiind înlocuit de un nou guvern condus de generalul CONSTANTIN COANDĂ.
Dovedind un curaj deosebit, generalul Coandă a anulat tratatul de pace cu Puterile Centrale, a cerut acestora să ordone trupelor lor să părăsească țara și a dat ordin armatei române să elibereze Bucovina. Împletind înaintarea militară spre SUCEAVA, cu demersuri diplomatice de mare finețe, prin care postul de jandarmi din IȚCANI cerea sprijinul grănicerilor români de la Burdujeni, care cântând „Pe-al nostru steag e scris UNIRE”, au eliberat orașul arborând la Primărie drapelul României.
În 7 noiembrie 1918 sunt pacificate CÂMPULUNG MOLDOVENESC și VATRA DORNEI și armata noastră începe deplasarea spre SIRET, străvechea capitală a MOLDOVEI.
În 9 noiembrie 1918 guvernul român dă un ultimatum prin care CERE Puterilor Centrale ca trupele lor să părăsească țara în 24 de ore.
Sub lozinca: „CU DUMNEZEU ÎNAINTE”, armata noastră, prin DIVIZIA 8 INFANTERIE a început ofensiva în Bucovina. Trupele ucrainene au părăsit CERNĂUȚI fără luptă, iar un român maramureșean – sublocotenentul ILIE LAZĂR – „dezertor cu ostașii lui români”, din armata austro-ungară, a ridicat steagul românesc pe turnul primăriei din CERNĂUȚI.
Între timp, la 10 noiembrie, ca urmare a decretării mobilizării generale, armata noastră a trecut la alungarea trupelor de ocupație din Transilvania, Muntenia și Dobrogea.
După 11 noiembrie 1918, când la Compiegne, în Franța, se proclama victoria ANTANTEI, armata noastră începea un alt război, acela de apărare a ROMÂNIEI MARI. Astfel, trupele române din DIVIZIA 8 INFANTERIE comandate de generalul IACOB ZADIK, eliberatoarele Bucovinei, au fost primite cu entuziasm de populație, iar IANCU FLONDOR, președintele Consiliului Național i s-a adresat generalului după ce l-a strâns în brațe, la CERNĂUȚI:
„Domnule GENERAL,
Ca președinte al Consiliului Național, am datoria să binecuvântez falnica armată română la intrarea ei în capitala Bucovinei, acestei țări care păstrează în sânul ei sfintele moaște ale marelui nostru DOMN ȘTEFAN”.
Mobilizarea generală a armatei noastre, hotărâtă în noaptea de 9/10 noiembrie 1918 pentru alungarea dușmanilor de pe teritoriul țării a facilitat mai repede ca GERMANIA să recunoască caducitatea păcii de la București și să ordone retragerea trupelor sale. În felul acesta, ofensiva românească avea calea deschisă pentru eliberarea tuturor teritoriilor românești.
„Impedimentul” creat de armistițiul încheiat la Belgrad pe 13 noiembrie, între Budapesta și generalul francez D ́ESPEREY, fără a fi consultat Bucureștiul, prin care se „fixa” Mureșul drept graniță, a fost „spulberat” de DIVIZIA 7 INFANTERIE română care în 14 noiembrie a pătruns în TRANSILVANIA pe care a eliberat-o metodic, până la sfârșitul lunii.
Victoriile militare strălucite au facilitat hotărârea Congresului General al Bucovinei, care la 28 noiembrie 1918 a emis rezoluția de unire a Bucovinei cu Regatul României, în mod necondiționat.
La 30 noiembrie, într-o țară ROMÂNIA MARE – LIBERĂ – delegații aleși, uriașe mase de oameni în căruțe și călare se îndreptau spre ALBA-IULIA. Ei veneau cu steaguri tricolore, cu tablele localităților și cu liderii lor.
La 1 DECEMBRIE 1918, la ALBA IULIA, MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ, prezidată de GHEORGHE POP DE BĂSEȘTI, a proclamat în fata a 100.000 de români UNIREA TRANSILVANIEI, BANATULUI, CRIȘANEI, SĂTMARULUI și MARAMUREȘULUI cu ROMÂNIA.
În aceeași zi, regele și regina soseau la București – liber – fiind întâmpinați de generalul BERTHELOT, în „zgomotul” a 101 tunuri.
Numai că ostașii noștri s-au văzut puși în situația de a apăra România Mare și pentru asta au continuat luptele în iarna anului 1918 și primăvara/vara lui 1919.
După UNIRE, trupele ungare intră în TRANSILVANIA spre a „pedepsi” UNIREA, dar armata noastră, după ce le respinge, trece la OFENSIVĂ și în scurt timp ocupă BUDAPESTA, înlătură guvernul Bela-Kun în august 1919 și vor staționa acolo până în primăvara 1920.
În ceea ce ne privește, după PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, câștigat de PUTERILE ANTANTEI, imperiul austro-ungar s-a destrămat, făcând loc unei „LUMI NOI”. Chiar dacă succesor al său a fost numită UNGARIA, prin TRATATUL DE LA TRIANON, din 4 iunie 1920, sunt consfințite granițele ROMÂNIEI MARI, în timp ce „PARISUL” marca prăbușirea a patru imperii seculare, pentru totdeauna.
Se împlinea astfel idealul de veci al neamului românesc: „MAREA UNIRE A ROMÂNILOR CU ROMÂNII”, ca cel mai nobil eveniment al istoriei moderne a ROMÂNIEI.
UN LUCRU NU TREBUIE UITAT, însă, niciodată, și anume că prin jertfele sutelor de mii de români căzuți în PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, în memoria cărora trebuie să ne înclinăm cu pioșenie, ROMÂNIA este astăzi MULTIMILENARĂ.
Profesor,
ION PĂTRAȘCU
Slatina, Olt
