O poveste începută în tren, pe relaţia Bucureşti – Roşiorii de Vede. Doi tineri din Mihăieşti, întâlnesc un bărbat din mun. Bucureşti în vârstă de 57 de ani. Ajung la domiciliul olteanului, unde bucureşteanul de 57 de ani, ar fi făcut avansuri partenerei tânărului. Pe fondul unei stări conflictuale, victima este lovită brutal, iar corpul neînsufleţit ajunge într-o râpă de pe marginea pârâului „Călmăţui”.
Intervenţia rapidă a dispozitivelor de forţă ale statului, într-o anchetă comună, duc la descoperirea întregului lanţ infracţional. Parchetul de la langă Tribunalul Olt, descrie întreaga poveste:
„Ca urmare a comunicatului de presă emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt la data de 07.11.2023, în legătură cu cadavrul unei persoane de sex masculin, în vârstă de 57 de ani, din mun. Bucureşti, găsit în seara de 06.11.2023, în jurul orei 17:30, în albia pârâului „Călmăţui”, în extravilanul com. Mihăeşti, jud. Olt,
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele precizări:
În cauză s-a constituit o echipă operativă de cercetare complexă formată din poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Olt, Poliţia Drăgăneşti-Olt, Secţia de Poliţie Rurală Dăneasa, Serviciul Criminalistic, care sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, beneficiind şi de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei Investigaţii Criminale, SIC – Sector 1 Bucureşti, SIC – Teleorman, SIC – Braşov, Poliţia Mun. Roşiori de Vede, precum şi Serviciul Operaţiuni Speciale Olt, au întreprins activităţi investigative complexe, soldate cu identificarea autorului.
Astfel, acesta a fost identificat în persoana numitului L.A.I. în vârstă de 22 ani din com. Mihăeşti jud. Olt.
În fapt, s-a stabilit că în noaptea de 23/24.10.2023 autorul însoţit de prietena sa, o tânără în vârstă de 19 ani, s-au deplasat cu trenul din direcţia Bucureşti -Roşiori de Vede, ocazie cu care au întâlnit victima NG. Toţi trei au coborât în gara CFR Roşiori de Vede, de unde au luat un taxi ce i-a tranportat până la domiciliul autorului, din com. Mihăeşti, jud. Olt. Acolo, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, întrucât victima i-a făcut avansuri sexuale prietenei autorului, între cei doi s-a iscat un conflict fizic, împrejurare în care autorul i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi cu o cheie tubulară metalică în zona feţei şi a toracelui, provocându-i leziuni, respectiv fracturi costale, de stern şi rupturi de organe interne, ce au condus la decesul victimei.
În continuare, autorul L.A.I. a târât cadavrul de la locuinţă pe un câmp din imediata apropiere, aruncându-l apoi în albia pârâului Călmăţui.
Cu ocazia audierii, autorul a recunoscut fapta comisă.
Urmarea materialului probator administrat în cauză, prin ordonanţa din data de 09.11.2023 emisă de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-a dispus reţinerea inculpatului L.A.I. pentru o durată de 24 ore, începând cu ora 19:30, până la data de 10.11.2023, ora 19:30, acesta urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă.
Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiului prezumţiei de nevinovăţie. probatoriului, activităţi care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiului prezumţiei de nevinovăţie.”