N.A.S.A procedează la cele mai „inteligente” studii privind capacitățile și calitățile cu care sunt înzestrați oamenii, în contextul programelor sale spațiale, pe baza cărora cei mai străluciți savanți de pe planetă trag concluzii și dezvoltă teste.
Un asemenea studiu recent reliefează faptul că 98% din copii se nasc cu capacități normale, superioare și unii chiar cu calități de geniu.
Urmărindu-le evoluția acestora, au constatat și rezultate dezamăgitoare, în sensul că în cazul adolescenților de 15 ani, mulți și-au pierdut capacitățile superioare, iar din cei cu capacități de geniu s-au păstrat doar 2% dintre ei.
Testul a fost repetat de peste un milion de ori, iar concluzia este că ȘCOALA, prin modul de organizare și funcționare a „contribuit” la pierderea din capacitățile și creativitățile maxim-superioare. Mai concret, studiul constata că s-a pierdut ceea ce e mai important, adică TIPUL DE GÂNDIRE DIVERGENTĂ – IMAGINAȚIA, cu care este înzestrat CREERUL pentru că ȘCOALA DE AZI, prin modul cum este concepută și funcționează, pe baza GÂNDIRII CONVERGENTE, este rămasă în urmă și „pune” frână IMAGINAȚIEI.
Pornind de la această constatare, în perspectiva „LUMII DE MÂINE”, se pune întrebarea: – DE CE ESTE ÎNVĂȚĂMÂNTUL ÎN CRIZĂ, UNDE SE GREȘEȘTE? Și asta raportat la țara noastră, în primul rând, cu scopul unor urgente CORECȚII…
RĂSPUNS: A. LA NIVEL DE SISTEM 1). O birocratizare excesivă a celor ce lucrează în sistem prin te miri ce; 2). Politizarea la VÂRF cu mari deservicii; 3). Decalajul extraordinar între evoluția învățământului și aceea a vieții, civilizației, viitorului; 4). Finanțarea precară permanentă.
B. LA NIVEL DE STRUCTURĂ 1). Clasa de elevi este încă un „ansamblu” de indivizi care stau, unul lângă altul, nu au voie să comunice între ei, trebuie să rămână cu ochii fixați pe profesor, altfel sunt sancționați; 2). În sânul grupului, elevului îi lipsește „combinația” eficientă între viața lui individuală și cea colectivă; 3). În școală s-a diminuat tot mai mult atmosfera de căutare, experimentare și apoi asimilare a NOUTĂȚILOR.
C. LA NIVEL DE TEHNOLOGIE DIDACTICĂ 1). S-a diminuat „interesul” dascălului pe principiile învățământului individual și cele ale învățării prin cooperare fără a se realiza O COMBINAȚIE și O ALTERNANȚĂ; 2). „FUNCȚIONEAZĂ”, din păcate, „izolarea” disciplinelor școlare; 3). NOTA se acordă în prea multe cazuri pe bază de MEMORIZARE și VERBALIZARE, deși în majoritatea situațiilor puterea de judecată progresează mai repede ca „inteligență” verbală, iar alteori chiar ca „sperietoare”; 4). Deseori, dascălii, chiar la prima vedere, îi „fabrică” artificial pe elevi ca BUNI sau ca SLABI.
Pornind și numai de la acestea, se impune cu extremă evidență necesitatea unei „ACTUALE” CONCEPȚII asupra EDUCAȚIEI, ÎNVĂȚĂMÂNTULUI, ȘCOLII și MUNCII DIDACTICE, care să aibă la bază însușirea funcțională de cunoștințe și tehnici de insușire de cunoștințe de către elev pentru:
– dezvoltarea spiritului lor CREATOR și APLICATIV;
– investigare observare și „emitere” la SOLUȚII;
– formarea de CONVINGERI și COMPORTAMENTE;
– cunoașterea, înțelegerea pentru atunci când va fi nevoie, „transformarea” realității spre progres.
Deoarece MAI MARII ÎNVĂȚĂMÂNTULUI, după „atâta timp” s-au dovedit INCAPABILI, speranța pentru „NOUL ACTUAL” rămâne la SLUJITORII ȘCOLII, căci pentru majoritatea, dăruirea și răbdarea în „munca”, cu copiii au rămas constante definitorii.
Tocmai de aceea, cea mai eficientă „pârghie” de acțiune trebuie să fie VALOAREA PROFESIONALĂ mereu actualizată cu noi postulate, având în vedere, cu insistență, că fiecare tânăr este un UNICAT, un DESTIN și că niciodată două destine nu vor fi identice.
1).MESERIA DE DASCĂL se clădește pe o platformă afectivă și morală în care EMOȚIA și SENTIMENTUL sunt primele VEHICULE în „opera” de a-i îndruma, pregăti și veghea destinul tânărului; 2).RESPECTAREA și ÎNCURAJAREA demnității umane „declanșându-i” fiecărui tânăr, liberul elan, prin care-l educă și instruiește într-un mod „binefăcător” pentru existența lui, dar și pentru societate; 3).DASCĂLUL este cel care, stăpânind datele disciplinei, are capacitatea să „aprindă” imaginația și entuziasmul tânărului parcurgând un larg evantai al posibilităților. Fiecăruia dintre noi ni s-au întimpărit adânc în amintire dascălii care ne-au sugerat „drumuri”, „stând la răspântie” pentru a alege proiectul pentru viață; 4). Capacitatea de a întreține relații umane normale trebuie să fie calitatea de căpătâi a dascălului, căci el are mereu de-a face cu oamenii, mai ales în zilele noastre, „dominate” de tehnică și automatizare. Pentru asta îi trebuie o infinită răbdare, căci „tentativa” de a-l convinge pe tânăr este dimensiunea de bază a învățământului; 5). În sfârșit, „dascălul adevărat”, care-și propune să-i învețe pe TINERI, este implicit un MODEL și fiecare detaliu de conduită și exprimare este reproductibil pe scară socială de către generații întregi, avide de exemplu. Iar acest model este imitat și are un rol hotărâtor în formarea conștiinței unei generații și, deci, a societății.
În cele expuse, s-ar părea că nu respect o „schemă ideală”, dar în spatele generalizărilor făcute stă o vastă experiență de dascăl, dar și mii de „audiții” și asistențe la lecții în clasele de elevi – pe banca din spatele sălii de clasă.
