Acasă Actualitate Nero o fi fost tot liberal? Puciul împotriva preşedintelui OFL Olt, Luminiţa...

Nero o fi fost tot liberal? Puciul împotriva preşedintelui OFL Olt, Luminiţa Popescu

392

Tensiunile interne din PNL Olt sunt la faza de care pe care. Determinarea unor poziţii diametral opuse a unor, concepte diferite despre ce trebuie să fie liberalismul la Olt, produc evenimente care arată dimensiunea stării de fapt. Luni, 28 august 2023, la sediul judeţean din Slatina, printr-o coincidenţă stranie, au fost depuse demisii ale unor membre din cadrul Biroului Judeţean al Organizaţiei Femeilor Liberale Olt.
Neoficial, demisiile doamenlor survin din solidaritate faţă de fostele inspectoare şcolare adjuncte de la Olt, Daniela Nicolescu şi Mihaela Torbă, eliberate din funcţii prin ordin al ministrului, anterior datei când erau depuse demisiile de solidaritate. Acţiunea neoficial este susţinută de preşedintele în funcţie al PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu. Urmare a acestor demisii, preşedintele OFL Olt, secretarul de stat din Ministerului Familiei Tineretului și Egalității de Șanse, Luminiţa Popescu, a rămas fără funcţia de preşedinte al OFL Olt, structura judeţeană fiind dizolvată.
Acţiunea de luni este o etapă din disputele interne din cadrul organizaţiei Olt a PNL, acolo unde partidul este la răscruce. Unii vor identitate liberală, iar alţii merg pe raţionamentul managerial de până acum. Cât mai multă linişte şi cât mai aproape de PSD.

Contactată de Ziarul de Olt, Luminiţa Popescu a oferit un punct de vedere:

„Majoritatea demisiilor au fost date sub presiune, unele sub ameninţări şi la solicitarea preşedintelui, care crede că în felul acesta îl salvează, îl ajută pe el de la demisie. Până în prezent, nu cunosc numărul de demisii, pentru că nu mi s-au prezentat. Procedural, ele ar trebui să fie aduse, să le discutăm într-o şedinţă de birou politic judeţean al femeilor şi în baza procesului-verbal se va merge la Bucureşti unde se decide dacă se dizolvă. Organizația nu este dizolvată și nici eu demisa. Asta se poate întâmpla doar dacă se întrunesc condițiile (majoritatea femeilor din Biroul Județean OFL să-si dea demisia) și Biroul Național să voteze pentru dizolvare. Domnul preşedinte nu-şi poate să-şi exercite prerogativa de a schimba preşedinta sau de schimba preşedinta sau biroul politic. Femeile din organizaţie au fost foarte revoltate şi s-au întrebat: «De ce nu-şi dau bărbaţii demisia din BPJ, în semn de solidaritate?». De ce se încearcă sacrificarea femeilor?”.

1 COMENTARIU

  1. Circ ca la usa…cortului, in OFL si PNL Olt!
    Dle Voiculescu…DEMISIA DE ONOARE!
    In caz ca insisti sa ramai, teoretic, in fruntea PNL Olt , pe langa riscurile politice grave pe care le vei suporta mai este unul la fel de grav : erodarea spre limita maxima a imaginii PNL Olt in fata electoratului, in preajma alegerilor locale, cel putin!
    Nu ai fost , nu esti si nici nu vei (mai) putea fi ,,locomotiva,, PNL Olt..
    Decat financiar si asta multumita dlui Orban care ,,te-a adoptat,, asa cum ai fost: un simplu ,,militian,, cu mare placere de ,,pacanele,, si de ..ouale lor : banii – negri sau albi!
    Mai mult negri, sub ochii semiinchisi ai fiscului oltean ,ONJN si altor organe abilitate….
    Referitor la doamnele,,liberale,, cand le-a fost bine, au tacut!
    Acum, incalcandu-se pe fata prevederile statutare si printr-o imixtiune nelegala a (inca) presedintelui PNL Olt in treburile OFL Olt, demisia ,,in grup,, nu este decat un,,salt,, spre abisul previzibil al PNL Olt…din pacate, ireversibil.
    Spre marea dezamagire a miilor de membri si simpatizanti care mai cred in liberalism, dreptate si adevar!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.