Experienţa prin care trece Marin Doldurea, primarul de la Caracal, în urma legăturii contextuale, pe care o are cu tragedia de la Crevedia, acolo unde au murit doi oameni, iar alţii se zbat în chinuri cumplite, între viaţă şi moarte, poate servi ca un manual de utilitate a funcţiei publice. Nu e primul caz când într-o clipă, fie şi indirect, se prăbuşeşte un sistem de referinţă al valorilor dintr-o societate.
Iar efectele sunt exact ca ale cisternelor bombă, manevrate în parcarea de lângă grădiniţa comunei din Dâmboviţa. Nu mai rămâne nimic. Bun şi rău devin, laolaltă, cenuşă. Pentru oamenii publici şi pentru cei care pot să cumpere totul, această traumă arată dimensiunea dintre totul şi nimic. Iar aici a fost o lecţie de viaţă, de învăţat şi de ţinut minte. Rămâne de la caz la caz. Cine poate, cine vrea şi cine crede că veşnicia, vecină cu puterea, nu e un bun cumpărat de la un magazin unde sărăntocii şi clasa de mijloc nu au arginţi necesari în buzunar. Asta cred că nu s-a scris până acum în toare rechizitoriile mediatice, cele ce s-au făcut şi cele care urmează.
Restul, amănuntele privind vinovăţia directă, cauzalitatea între obiectiv şi moralitate, sunt date care ţin de afluxul celor care evident le ştiu pe toate. Aici e doar treaba lor. Cele de mai sus sunt doar un exerciţiu despre relativitate şi mod de a înţelege frunzele ce sunt la început de toamnă luate de vânt.
