Preşedintele Partidului Naţional Liberal de la Olt, senatorul Liviu Voiculescu, a fost confirmat drept nevinovat de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţia, de completul de cinci judecători. Decizia de achitare a fost dată pe motivul că „faptele nu există”.
Voiculescu a fost achitat în 2017 de Tribunalul Dolj, apoi în 2022 de Înalta Curte, iar acum, completul de cinci judecători a menţionut decizia prin care se arată ca faptele nu există. Decizia Curţii este definitivă în acest caz.
În dosarul în care era acuzat Voiculescu, erau implicaţi poliţişti, oameni de afaceri şi angajaţi ai Finanţelor de la Olt. Pe umerii senatorului se afla o acuzaţie de constiture a unui grup infracţional organizat, conflict de interese şidesfăşurarea activităţilor ilicite în domeniul jocurilor de noroc. Toate aceste fapte s-ar fi petrecut în 2009.