Acasă Editorial Altfel despre Darius Vâlcov

Altfel despre Darius Vâlcov

2259

Justiţia socială şi sentinţa Înaltei Curţi s-au pronunţat. Nu mai este nimic senzaţional.
Darius Vâlcov, unul dintre cei mai vizibili oameni publici din România, a intrat într-o altă etapă a vieţii sale. După aproape un deceniu de la declanşarea anchetei, şase ani de închisoare…
Pe speţa în sine, chiar nu mai e nimic de scris! Totuşi, despre Darius Vâlcov nu cred să se fi scris chiar totul…!
Pe Darius VâLcov să-l fi cunoscut prin 1999, cu puţin timp înaintea anului electoral 2000. Părăsea Alianţa pentru România, partidul lui Meleşcanu, Renică Diaconescu la Olt, pentru a merge la PD. Părea de neînţeles gestul său, în condiţiile în care PD-ul avea dimensiunea electorală la un prag de cinci procente.
Începe un proiect politic aparte, cu oameni intraţi atunci prima oară în vâltoare. Reuşeşte, în pofida ironiilor puterii de atunci, să-şi vadă de drum şi să intre în alegerile locale din 2004 cu un sistem de a face politică bazat pe oameni din afara sistemului, în seara primului tur, votul îl dă câştigător detaşat, disperarea puterii pesediste nu schimbă cu nimic voinţa unui oraş, unde brusc oamenii vedeau că există alternativă.
De aici încolo, actele şi faptele sale devin vizibile. Dintr-un oraş prăfuit de provincie – Slatina – devine, în timp scurt, un municipiu cochet. Anvelopări de blocuri, restructurarea traficului rutier, un minicartier construit de la zero… Pe deasupra PD-ul, devenit PD-L, devine chiar cel mai important partid politic dintr-un judeţ consacrat în roşu. Modul său de a face politică devine un reper, imposibil de copiat. Creează un sistem al resursei umane cu oameni poriviţi pentru funcţiile publice oferite. Mulţi sunt şi astăzi în Parlament, în instituţii publice, oameni de bază pentru…. alt partid!
După peste 80% în 2008, după peirderea Consiliului Judeţean pentru PDL în 2008, după o eroare de calcul, se depărtează de PDL. În martie 2012 se înscrie în PSD. De ce? Greu de înţeles şi de răspuns…! Aici este primit cu ezitare la început, însă se integrează rapid devenind un lider al unui partid unde până la el exista o ierarhie a ascensiunii…
Câştigă localele în iunie 2012 de la USL, demisionează iarăşi şi merge în Senat. Aici, ministru la Buget, ulterior la Finanţe. Unde măsurile sale văzute, unele ca premiere bune pentru sistemul fiscal din ţară, apreciate chiar de criticii săi de la nominalizare. Pirderea alegerilor de către Victor Ponta duce spre ceea ce avea să fie începutul sfârşitului pentru unul dintre cei mai controversaţi oameni publici din România. Sfârşitul începea în martie 2015 când, de aici încolo totul devine istoria sfârşitului de drum în spaţiul public.
Ar mai fi perioada când a condus de facto Guvernul României, în epoca Viorica Dăncilă, însă aici nu şi-a asumat public deciziile şi rolul său!
Azi, hulit, ieri, controversat şi adulat, Darius Vâlcov rămâne măcar subiectul unui studiu de caz pentru resursa umană de vârf din România de după 1989…
Cu relele sale, dar şi cu multe lucruri bune. Rămâne însă şi un far de veghe pentru acei oamei publici cu toată puterea la purtător. Spre a înţelege că toul se poate termina într-o seară de martie după o emisiune la orice post TV ar fi acesta…

1 COMENTARIU

  1. Alin, recunoscandu-ți dreptul de autor, bineînțeles, mă lași să-mi pun și eu semnătura la articolul ăsta? As mai fi adăugat multe altele, e adevărat, și poate as fi mai acidă intr-o privință, dar ce ai scris aici releva un adevăr străvechi și incontestabil: Cezarul are, întotdeauna, meritul său. Fie că-i este recunoscut său nu.

Dă-i un răspuns lui Geta Boață Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.