Zece persoane au fost duse la audieri de poliţiştii Olteni, Ste vorba despre persoanecu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de braconaj și transportul vânatului dobandit în alte condiții decât cele legale.bănuite
polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au efectuat 12 percheziții domiciliare, la locuințele bănuiţilor în perioada în perioada 25 februarie – 5 martie 2023, a 10 persoane cu vârste
„În fapt, persoanele sunt cercetate într-un dosar penal, fiind bănuite de fapte de braconaj, săvârșite în cursul anilor 2022 – 2023, pe fondurile cinegetice din județul Olt.
Cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor: 7 dispozitive de iluminare tip proiector, 2 dispozitive de vedere pe timpul nopții, 2 dispozitive optice, 2 echipamente de comunicare mobilă, trofee și fragmente osoase ce ar proveni de la exemplare de interes cinegetic și 25 de câini din rasa ogar, care au fost încredințați asociațiilor de vânătoare care gestionează fondurile cinegetice vizat”, se arată în comunicatul IPJ Olt.