În prima zi a lunii februarie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au desfăşurat o acţiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicați pietonii.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au avut în atenție abaterile săvârșite de către conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare regulamentară a străzii.
Polițiștii le-au explicat conducătorilor auto că este necesar să adopte o conduită preventivă la volan, să reducă viteza în zona trecerilor de pietoni astfel încât să poată evita orice pericol, dar și riscurile la care se pot expune atunci când se deplasează pe drumurile publice fără a respecta regulile de circulație.
Astfel de activități vor continua pe tot parcursul zilei și au ca scop informarea pietonilor, cât și a conducătorilor auto cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și a reducerii accidentelor de circulație.
De asemenea, conducătorii auto au fost sfătuiți să reducă viteza de deplasare şi să circule cu atenţie sporită:
– la apropierea de trecerea pentru pietoni, astfel încât să poată opri şi acorda prioritate;
– în zona instituţiilor de învăţământ, obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii;
– la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun, în special cele care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversare prin faţa mijlocului de transport;
– la apropierea de unul sau mai mulţi pietoni care se deplasează pe partea carosabilă, indiferent de sensul de mers.
Cel mai prost service auto din SLATINA e EL PREDA , fostul CAPITAL -auto mecanici de 2 lei nu știu ,, NIMIC despre mașini