Sezonul colindătorilor a debutat în această săptămână, când Primăria Slatina şi-a deschis porţile pentru a-i primi, cum se cuvine, pe micuţii care au venit cu colindatul. Aceştia au fost întâmpinaţi de primarul Slatinei, Emil Moţ. În ajutor i-a venit şi Moş Crăciun, care s-a ocupat cu oferirea cadourilor.
Este un nou an în care tradiţia primirii colindătorilor a continuat, aşa cum se va întânpla şi de aici încolo, dă asigurări edilul-şef al urbei.
„A fost o săptămână plină de emoție, acest fapt datorându-se copiilor noștri minunați.
Mii de colindători au trecut pragul Primăriei Municipiului Slatina, prezentând colinde și cântece specifice sărbătorilor de iarnă.
Vă mulțumesc frumos, dragi copii, dar nu în ultimul rând, vouă, cadrelor didactice, pentru că păstrați tradiția extraordinară de Crăciun!
Programul Desaga lui Moș Crăciun va avea loc în fiecare an la Slatina! Vă aștept cu drag și săptămâna viitoare!”, spune primarul Emil Moţ.