Acasă Actualitate Emil Albotă „Reglementare, NU Raționalizare”

Emil Albotă „Reglementare, NU Raționalizare”

12

Deputatul Emil Albotă a reacţionat, pe pagina sa de socializare, cu privire la criza energetică, prin care trece România.

„«Iarna nu-i ca vara» ne spunea cu tâlc un fost coleg de-ai partenerilor de guvernare. Vorbă de duh pe care o vom resimți cu siguranță, în mai puțin de o lună, când temperaturile de afară nu vor mai fi blânde cu facturile din casă.
A încolțit în mintea partenerilor de Coaliție ideea de pedeapsă a celor care își permit luxul să țină becul aprins puțin mai mult sau se încălzească în propriile case.
Spunea, deunăzi, domnul premier că pentru cei care nu economisesc energia, ar gândi un sistem de penalități, care să-i determine ulterior s-o economisească. În loc să-și pună ministrul la treabă, a inventat un «bici», pe care să-l aplice tot pe spatele consumatorului obișnuit.
O gândire greșită, ca să mă exprim elegant, care ne trezește un deja vu de tristă amintire. Un soi de raționalizare cu pedeapsă, care nu poate stârni decât noi revolte și tensiuni sociale.
PSD nu contestă recomandările Comisiei Europene de economisire a energiei, dar să se facă în mod natural și să fie o opțiune personală a fiecărei familii. Nu e nevoie să le spunem noi să stingă becul sau televizorul. Cei care își propun să reducă facturile o vor face și fără să le spună guvernul. Dar, într-adevăr, PSD se opune categoric ca statul să impună forțat economisirea.
România este singura țară europeană care trăit experiența întreruperilor deliberate de energie electrică și gaze naturale, prin care autoritățile comuniste încercau să limiteze consumul populației și este nepremis să reconstituim acele vremuri.
Dușul în doi – după o pandemie «tratată» cu recomandări obsesive de spălare a mâinilor – nu reprezintă o opțiune demnă de luat în calcul.
PSD a intrat la guvernare cu un pachet de sprijin pentru categoriile vulnerabile.
Dacă PSD nu ar fi fost azi la guvernare, probabil nu am fi avut nici vouchere pentru alimente, nici plafonări la prețurile la energie.
Iar PSD reafirmă că singura măsura eficientă pe termen mediu, pentru a stopa scumpirile generalizate provocate de energie este reglementarea pe doi ani a pieței energetice.
Reglementarea pieței înseamnă prețuri aministrate de stat pe tot lanțul, de la producător, până la distribuitor, așa cum a fost înainte de liberalizarea haotică, care a provocat toată această degringoladă, făcută de guvernele Cîțu-Orban.
În plus, PSD vine cu amendamente importante la OUG 119/2022, pentru a elimina ambiguitățile din OUG-ul redactat de Ministerul Energiei și care ar putea genera costuri suplimentare pentru populație.
Așadar, reglementare, nu raționalizare, bonificații, nu penalități – pentru că, în vremuri de criză, atenția noastră trebuie centrată pe categoriile vulnerabile”, spune deputatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.