Două proiecte importante, care sunt in curs de realizare în Scorniceşti, se află în stadiu avansat de implementare. Este vorba despre lucrări de infrastructură şi construire. Astfel, vor fi reabilitate trotuarele şi aleile de pe bulevardul principal al oraşului, iar la blocul ANL se lucrează la acoperiş.
„Începutul lunii septembrie îmi oferă plăcerea de a vă anunța faptul că au fost demarate lucrările privind reabilitarea trotuarelor și aleilor de pe bulevardul Muncii – zona fostei bănci Raiffeisen.
De asemenea, la blocul social au început lucrările la acoperiș, în timp ce blocul ANL se află deja în prag de finalizare a fațadei.
Așadar, lucrările sunt în grafic, în cel mai scurt timp urmând și altele la fel de importante pentru comunitatea noastră”, spune Daniel Tudor.