În timp ce imaginea generală a politicienilor este în prăbuşire liberă, poporul deja obosind să-l asculte pe Ciolacu când spune că „vom lua măsuri”, de parcă la putere sunt AUR-ul şi USR-ul, în timp ce naţiunea îl vede pe Ciucă transpirând la fiecare declaraţie privind starea naţiunii, prin teritoriu mai sunt şi unii care chiar se ţin de cuvânt şi fac ceea ce fac.
Primarul oraşului Balş, Cătălin Rotea, anunţă începerea unui proiect promis: canalizare în cartierul Vârtina, pe străzile Crizantemelor și Tudor Vladimirescu).
„În câteva luni va începe extinderea rețelei de canalizare și pe celălalte străzi din cartierul Vârtina, în zona Corbeni/Româna, precum și pe străzile Cuza Vodă, Popa Șapcă, Viilor, Ciocârliei, Măceșului, Mihail Drumeș, Mărășești și Bradului.
Contractele de lucrări pentru aceste investiții sunt în curs de licitație și au finanțare asigurată.
Punctual, extinderi de canalizări, în zonele de case din spatele blocurilor, se vor realiza în acest an în colaborare cu Compania de Apa Olt”, spune primarul.
Acesta anunţă că, în câteva luni, va începe extinderea rețelei de canalizare și pe celălalte străzi din cartierul Vârtina, în zona Corbeni/Româna, precum și pe străzile Cuza Vodă, Popa Șapcă, Viilor, Ciocârliei, Măceșului, Mihail Drumeș, Mărășești și Bradului.
Contractele de lucrări pentru aceste investiții sunt în curs de licitație și au finanțare asigurată.
Punctual, extinderi de canalizări, în zonele de case din spatele blocurilor, se vor realiza în acest an în colaborare cu Compania de Apa Olt.