În urma informaţiilor publice, conform cărora ALRO S.A. va concedia oameni, liderul Sindicatului Liber Aluministul, Constantin Popescu, ia atitudine. Acesta spune că vin zile negre peste ALRO S.A
„Măsurile de concediere colectivă pe care le anunțam acum câteva săptămâni se pun în practică deja la ALRO S.A.
Astăzi, conducerea intreprinderii a anunțat că peste 100 de angajați vor fi concediați în următoarele două săptămâni.
Se dorește ca și concedierea celor peste 100 de angajați să se facă în mod amiabil (prin înțelegerea părților).
Motive tehnico-economice sunt următoarele:
– imposibilitatea asigurării în totalitate a necesarului de energie electrică si gaz metan la prețuri care să facă sustenabilă și eficientă menținerea în funcțiune a întregii capacități de producție a ALRO în perioada 2022-2023;
– necesitatea stringentă de luare a unor măsuri de reducere considerabilă a nivelului de producție și, implicit, de reducere a costului cu forța de muncă;
– oprirea\diminuarea funcționării unor capacități de producție (și conservarea lor) ceea ce a condus la rămânerea fără activitate a personalului aferent;
– lipsa perspectivei de repornire, in 2023, a producției in halele de electroliza oprite din cauza prețului excesiv al energiei electrice, care face nerentabila producția de aluminiu electrolitic
– lipsa posibilității de redistribuire integrală la alte sectoare a personalului rămas fără activitate in momentul de fata, fapt care a condus la aplicarea programului de șomaj tehnic la o parte din salariați.”, se arată în poziţia sindicalistului.
Tot acesta mai declară că, până la sfârşitul anului, concedierile colective nu se vor opri, urmând ca ALRO S.A să concedieze peste 1200 de oameni, mai mult decât jumătatea personalului care îl are acum.
„Nepăsarea Guvernului la problemele industriei românești va duce la falimentarea multor entități industriale și sărăcirea populației trimițând muncitorii în sărăcie.
Iată că Guvernul României își îndeplinește cu succes obligațiile care și le-au asumat față de Uniunea Europeană, dar cu ce sacrificii?
Ne întrebăm cu mare îngrijorare când va lua sfârșit și se vor termina măsurile dezastroase care se iau împotriva industriei și a poporului român (scumpirea energiei electrice, gazelelor, benzinei și motorinei, produselor alimentare , etc) .
Ne este foarte clar că avem de a face cu un Guvern care nu poate proteja populația și industria României, un Guvern care a eșuat ducând țara către un dezastru de nedescris.”, afirma liderul Aluminiştilor.