Informaţia de breaking news a săptămânii trecute, venită pe nenaunţate prin care procurorul șef al D. N.A., Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de ministrul Chesnoiu, deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni)…
Replica ministrului, deputat de Olt, a venit repede:
„NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă!
În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:
Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!
Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale.
De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!
Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!
Doamne ajută!”.
Procedura, în curs de desfăşurare. Însă, ambiguitatea textului acuzator, obligat de altfel să respecte şabloanele instituţionale, conduce şi spre prezumţia de nevinovăţie. Până la ridicarea efectivă a imunităţii, trimiterea în judecată, cu o senţinţă definitivă, e cale lungă. Iar aceasta, sentinţa, poate fi şi de achitare. Cum au mai fost şi altele. Până atunci, în contextul dat al presiunii uriaşe, făcută pe politicile agrare ale României, cazul Chesnoiu pare mai degrabă o extracţie lucrată de un sistem. Concurenţial, economic, bine conectat într-o zonă unde accesul publicului se face după desecretizarea de la 50 de ani. Rămâne de văzut dacă sunt şi interese de altă natură, greu de definit sau, pur şi simplu, cauza este doar cea din comunicarea oficială citată mai sus. Altfel, un mandat scurt, dar bazat pe interesele exclusive ale României, reprezintă modul cum, ca ministru al Agricuturii, Adrian Chesnoiu, a înţeles să servească ţara. Fără alte specualţii.
N.A. Iar dacă cineva îşi închipuie că în cazul unei achitări definitive, Adrian Chesnoiu va reveni la Ministerul Agriculturii, ori e naiv, ori a citit prea multe scenarii din cele care fac filmele de succes pe Netflix.