Primarul Slatinei se implică în cazul sanitar de la Colegiul „Ion Minulescu”, unde mai mulţi elevi au avut simptome specifice enterocolitei.
„În calitate de primar al Slatinei, dar și de părinte, sunt îngrijorat și dezamăgit de situația creată în cadrul Colegiului Național Ion Minulescu. O întâmplare nefericită, care trebuie, însă, verificată de cei cu atribuții în domeniul sănătății publice. Tocmai , pentru ca astfel de incidente care pun în pericol sănătatea copiilor, să nu se mai repete nicăieri în orașul nostru.
În acest sens, am solicitat inspectorului șef al ISJ Olt o ancheta urgentă și luarea celor mai drastice măsuri.
Sper ca ancheta demarată de DSP, DSV și ISJ Olt sa găsească rapid cauza care a pus în pericol sănătatea copiilor noştri.”
Imediat după atitudinea primarului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt s-a conformat şi a dispus o anchetă în acest sens. Instituţia a emis un comunicat de presă cu un punct d evedere:
„Începând de vineri, 20 mai 2022, la Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina au fost semnalate mai multe cazuri de elevi care au prezentat următoarea simptomatologie: grețuri, vărsături, cefalee, frisoane, dureri abdominale. Luni, 23 mai 2022 au existat 12 absenți cu aceleași simptome. În noaptea de 24 mai 2022, 9 elevi din internatul colegiului au fost transportați cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe din Spitalul Județean de Urgență Slatina. Miercuri, 25 mai 2022, s-au înregistrat 94 de absenți la clasele din învățământul primar.
La cabinetul medical școlar sunt înregistrați luni, 8 elevi cu probleme digestive, marți, 12 elevi și miercuri 6 elevi cu aceleași simptome.
Elevii care au prezentat simptome sunt din toate ciclurile de învățământ din școală, respectiv primar, gimnazial și liceal.
Din informarea transmisă de către DSP Olt, în data de 24 mai 2022, 21 de persoane cu vârste între 6 și 18 ani s-au prezentat la Serviciile UPU și Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina. 14 persoane au fost internate, 10 cu forme ușoare și 4 cu forme medii.
S-au recoltat probe biologice pentru stabilirea etiologiei. Aceste probe sunt în lucru.
S-a demarat acțiunea de investigare a bucătăriei Colegiului Național „Ion Minulescu” Slatina pentru identificarea alimentelor incriminate, starea de sănătate a personaului deservant, condițiile igienico – sanitare ale obiectivului, identificarea materiilor prime, de către o echipă de specialiști desemnați din partea DSP și DSV.
Menționăm că vă vom informa cu privire la orice schimbări survenite în situația prezentată”.