Acasă Actualitate GAL Vedea-Găvanu-Burdea, de la Ghimpeţeni, investiţii pentru comunitate!

GAL Vedea-Găvanu-Burdea, de la Ghimpeţeni, investiţii pentru comunitate!

273

Grupul de Acţiune Locală Vedea-Găvanu-Burdea, cu sediu în comuna Ghimpeţeni, avându-l preşedinte pe Constantin Ciobanu, vine cu veşti bune pentru comunitate. A început o nouă serie de atragere a fondurilor europene, perioada 2021-2027, iar, pentru perioada de tranziţie 2022-2023, grupurilor de acțiune locală li se vor aloca sume insuficiente (450.000 – 500.000 euro) pentru funcționare cât și pentru nevoile din teritoriul GAL. Însă, GAL Ghimpeţeni nu se mulţumeşte cu puţin şi va accesa fonduri şi din alte surse, precum PNDR și MEDIU.

„Conducerea GAL Vedea-Gavanu-Burdea, reprezentată prin mine și colegii mei: Mădălin Ciobanu, expert tehnic, Barascu Mariana, agent de dezvoltare locală şi Dobre Slviu, contabil, am hotărât să ne implicăm și de dată această, în a sprijini (cu ajutor de specialitate) comunitățile locale și nu numai în a accesa proiecte și din alte fonduri,și anume PNDR și MEDIU. Mulțumim domnilor primari și angajaților din primarii care au crezut în noi și ni s-au alăturat. Astfel, au fost depuse, până la această dată un număr de 14 proiecte însumând suma de 8.930.000 euro și reprezentând montarea în localități care aparțin teritoriului GAL a unor stații pentru încărcarea mașinilor electrice”, spune preşedintele GAL de la Ghimpeţeni, Constantin Ciobanu

Montarea de panouri fotovoltaice, proiect prietenos cu mediul
Grupul de acţiune va depune, până la sfârșitul lunii martie 2022 , încă o serie întreagă de proiecte reprezentând diverse activități care să ducă la dezvoltarea economică a localităților.
Proiectele se adresează cetăţenilor, persoane fizice și juridice, şi partenerilor asociaţiei de la Ghimpeţeni.
Până în acest moment există un număr de 16 persoane fizice care doresc să-și monteze panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică(valoarea unui astfel de proiect însemnând suma de 20.000 lei) și un număr de 11 parteneri persoane juridice,care doresc deasemenea pentru consumul propriu instalarea de panouri fotovoltaice,valoarea unui proiect fiind de 100.000 euro.

Menționăm că în nici unul din cazuri nu este vorba de contribuție proprie,totul fiind susținut 100% din fonduri europene. Așteptăm că și alți doritori persoane fizice și juridice să se alăture demersului nostru. GAL investește în satul românesc!”, completează preşedintele Ciobanu.

Alăturat, găsiţi tabelul centralizator cu localitățile care s-au alăturat demersului, cu denumirea proiectului și suma. Atât consultanța cât și valoarea proiectării vor fi achitate după ce proiectul devine eligibil și se semnează contractual de finanțare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.