„Aceste plăți au fost blocate din cauza unor neclarități legislative, care ulterior au fost lămurite printr-un ordin al ministrului Muncii. Așadar, de astăzi, furnizorii vor putea face solicitările de plată pentru sumele compensate din facturile pentru consumatorii casnici.
De reținut este faptul că, în sarcina Ministerului Muncii sunt plățile compensărilor pentru consumatorii casnici. Pentru consumatorii non-casnici, plata compensărilor se realizează de către Ministerul Energiei. Nu ne dezicem de cele spuse înainte de a intra la guvernare, iar orice demers care are drept obiectiv binele românilor, este și va fi prioritar, atât pentru mine, cât și pentru colegii mei!” spune senatorul despre acţiunea ministrului Muncii.
De asemenea, senatorul mai spune că Partidul Social Democrat a susținut întotdeauna relaxarea restricțiilor de fiecare dată când situația epidemiologică a putut permite acest lucru!
„Așadar, acest fapt se va întâmpla și în continuare. Restricțiile trebuie ridicate gradual, luând în considerare evoluția situației din spitalele din țară. În acest sens, dacă evoluția pandemiei de COVID-19 o va permite, România va reveni la starea de normalitate.
Dorința decidenților și a ministrului PSD al Sănătății este să se ia această decizia, înainte de sărbătorile pascale!”, spune senatorul.