În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută în sala de şedinţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, s-a făcut cunoscut faptul că, în cadrul insituţiei de sănătate, se află active două focare de Covid-19, una la Secţia de Cardiologie şi alta la Unitatea de Primire Urgenţe.
Medicul epidemiolog, Cătălin Pătru, a spus că activitatea pe secţie este limitată şi că este vorba de opt pacienţi şi 12 membri ai personalului secţiei infectaţi cu virusul Sars-Cov-2
Pe de altă parte, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, dr. Radu Ene, a spus că focarul a plecat de la câţiva pacienţi de pe secţie. Acesta a motivat că virusul s-a putut transmite foarte uşor, deoarece interacţiunea cadrelor medicale cu pacienţii este foarte strânsă fizic. Acesta a mai spus că secţia nu putea fi închisă total, pentru că de ea depind şi alte ramuri medicale ale spitalului, cum ar fi Terapia Intensivă sau intervenţiile chirurgicale.
În cadrul secţiei a mai existat un focar, în valul 4 al pandemiei. Cât despre Unitatea de Primire Urgenţe, acolo este vorba de cinci cazuri în rândul cadrelor medicale.