Acasă Actualitate Gesturi barbare în curtea unui liceu din Caracal. Altercaţie între tânăr şi...

Gesturi barbare în curtea unui liceu din Caracal. Altercaţie între tânăr şi un pensionar – VIDEO

76

Un scandal monstru a avut loc astăzi, în jurul orei 13:00. Poliţiştii au fost sesizaţi, cu privire la faptul că la Liceul Tehnologic „Dimitrie Petrescu” din Caracal, a avut loc un eveniment rutier, urmat de o altercaţie.
Din primele verificări, s-a constatat faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Dobrosloveni, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, într-o parcare, din curtea liceului mai sus menționat, ar fi avut un conflict spontan cu un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din aceeași localitate. Ulterior, tânărul, ar fi intrat, intenționat, în repetate rânduri, cu autoturismul său, într-un alt autoturism, ce aparține bărbatului în vârstă, și în care bărbatul se urcase împreună cu alte două persoane.

În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale, iar polițiștii au condus persoanele implicate la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind continuate cercetările.

Tânărul, în vârstă de 21 de ani, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, cu propuneri legale.
De asemenea, tânărul a depus plângere scrisă împotriva bărbatului, în vârstă de 64 de ani, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și lovire sau alte violențe.
Totodată, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal efectuează verificări cu privire la stabilirea modalității de acces a autoturismelor, dar și a persoanelor implicate, în curtea unității de învâțământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.