Un tânăr de 19 ani din comuna Rusănești şi-a pierdut viaţa în timp ce conducea un autoturism, pe un câmp, în afara localităţii Scărişoara.
Evenimentul s-a petrecut în dimineaţa zilei de 33 noiembrie a.c., la ora 00:13. Şoferul, care nu deţinea permis auto, ar fi pierdut controlul volanului și a căzut cu autoturismul într-un canal de irigații. În maşină se mai aflau alte trei persoane, cu vârstele cuprinse între 17 și 21 de ani.
„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, se arată în comunicatul IPJ Olt.