Acasă Actualitate 45 de percheziții. Firmele de curierat… vânzătoare de tutun

45 de percheziții. Firmele de curierat… vânzătoare de tutun

86

Conform unui comunicat de presă, astăzi au avut loc 45 de percheziții domiciliare, toate în județul Olt, la locuințele unor persoane fizice și sediile unor firme de curierat. Percheziţiile au fost efectuate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă și deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat” prevăzute de Codul Fiscal.

În fapt, în perioada 2020 – 2021, 15 persoane fizice, din județul Olt, ar fi cultivat sau cumpărat tutun foi, pe care ulterior l-ar fi mărunțit și vândut, prin intermediul unor firme de curierat, fără a plăti accizele aferente.

În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate 60 de kg de tutun mărunțit și 300 de kg de tutun foi, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 250.000 de lei, bugetului consolidat.

De asemenea, 15 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, în baza unor mandate de aducere, pentru a fi audiate.

Percheziţiile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor structurilor de investigații criminale, ordine publică și arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.