Deputatul PSD, Marius Iancu declară că social-democraţii continuă să găsească soluții în noua criză a prețurilor la energie electrică și gaze:
„După inițiativa legislativă pentru plafonarea prețurilor, PSD a depus la Senat proiectul de lege privind măsurile de sprijin a IMM-urilor afectate de creșterile de prețuri și tarife la gaze, energie și combustibili. Măsura poate salva atât afacerile antreprenorilor români, cât și locurile de muncă din aceste companii, pentru că 96% dintre IMM-uri sunt firme românești!
Cine beneficiază? Toate IMM-urile a căror activitate a fost afectată de scumpiri, fără restanțe la bugetul de pensii și cel pentru sănătate, întreprinderile sociale, întreprinderile familiale, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale.
Cum se asigură sprijinul efectiv? Ajutor nerambursabil de 50% din cheltuielile suplimentare; Deducere din impozitul pe cifra de afaceri/profit, pe o perioadă de cel mult 3 ani, până la acoperirea a 50% din cheltuielile suplimentare eligibile. Solicitantul va alege ce variantă este potrivită.
Durata sprijinului? 6 luni începând din luna în care se înregistrează o creștere agregată a prețurilor și tarifelor la energie electrică și termică, gaze naturale și combustibil de cel puțin 5% față de nivelul acestora din luna decembrie a anului precedent.
De unde vin banii? Fondurile necesare pentru plata ajutorului nerambursabil se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei.
Cine și în cât timp este responsabil de aplicarea legii?
Guvernul, care este obligat să emită normele în maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii”.