Senatorul Liviu Voiculescu anunţă, pe pagina sa de socializare, că președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede plafonarea și compensarea facturilor la energie și gaz.
„Românii care consumă energie electrică până în 350 de kWh şi gaze până în 200 de metri cubi lunar vor plăti facturi comparabile cu cele de anul trecut. De asemenea, potrivit actului normativ consumatorii vulnerabili au posibilitatea de a amâna plata facturilor pentru o perioadă cuprinsă între o lună și șase luni fără costuri suplimentare.
Primăriile vor primi pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 o subvenție pentru acoperirea creșterii prețului gigacaloriei în valoare de 50% din diferența rezultată între prețul de achiziție al gazelor naturale și prețul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh. Legea se aplică de la 1 noiembrie, pentru o perioadă de cinci luni.”, spune senatorul.
Acasă Politic Liviu Voiculescu: „Consumatorii vulnerabili au posibilitatea de a amâna plata facturilor pentru...