Dragii mei,
Deși am vrut ca până pe 24 decembrie a.c. să nu mai scriu niciun articol, indiferent de ce se întâmplă, ca o proprie izolare a gândurilor revoltate de durerea mare pe care o are sufletul meu de anul trecut din data sus menționată, mă simt obligat moral să vă trimit următoarele rânduri:
Observ în spațiul public tot felul de specialiști în domeniul medical, licențiați de marile Universități ale Facebook-ului, Instagram-ului, TikTok-ului deși în cei 8, 10 poate, Doamne ajută, chiar 12 ani de școală au dat lucrările goale la Chimie și Biologie și au fost trecuți din milă de profesori.
Acești pseudospecialiști (să le explicați dumneavoastră termenul că nefiind în nicio manea nu au cum să îl cunoască) sunt marii formatori de opinie și societății românești.
Da, despre vaccin am să vorbesc sau mai bine spus de normalitatea actului acestuia medical în situația actuală.
BISERICA, ÎN TOATE COMUNICATELE OFICIALE, a îndemnat la ascultarea cu sfințenie a sfatului medicilor, argumentând, bineînțeles, cu textul scripturistic: „Viaţa şi sănătatea sunt daruri primite de la Dumnezeu, pe care noi trebuie să le cultivăm prin rugăciune, smerenie şi multă grijă, respectând cu stricteţe sfatul medicilor şi măsurile sanitare hotărâte de autorităţile competente. Fiecare trebuie să fie conştient, liber şi responsabil atunci când sănătatea sa se află în pericol. Pentru că noi nu ştim dacă suntem suficient de pregătiţi să trecem dincolo” – Preafericitul Daniel , Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Într-adevăr, nu scrie în Sfânta Scriptură cu subiect și predicat că trebuie să ne vaccinăm, dar eu, în puțina mea cunoștință biblică ( da, am fost ironic) știu că darul cel mai de preț pe care Dumnezeu îl oferă oamenilor este viața : „Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”, Efeseni 2, 8-9. Ori noi trebuie să PROTEJĂM prin orice mijloace acest dar de sus. Ba, mai mult, porunca cea mai mare a iubirii, dată chiar de Mântuitorul Iisus Hristos atunci când a fost întrebat este următoarea : „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți!” – iată porunca dintâi. – Marcu 12:30. Dacă ne uităm la ultima parte a poruncii vedem scris clar „și pe aproapele tău”, ori protejând sănătatea acestuia, respecți porunca.
Ultimul argument este unul clar moral. Oare ce răspuns crezi tu, omule, că o să primești la Judecată de la Tronul Ceresc, atunci când, din vorbele tale ai convins pe cineva să nu se vaccineze și acesta în urma bolii părăsește această lume?!? Nu ești tu oare vinovat de moarte? Ba da! Clar, da! Gândiți-vă bine înainte de a aborda acest subiect.
Este alegerea fiecăruia dacă se vaccinează sau nu, dar trebuie să înțelegem că noi suntem un întreg iar dacă vrem să funcționam ca întreg, trebuie să ne respectăm unii pe alții și să avem grijă unii de alții.
Și eu m-am temut de vaccin și nu am dorit inițial să merg într-un centru de vaccinare. DAR, într-o dimineață, intrând pe poarta liceului am înțeles că eu sunt profesorul copiilor mei și nu pot să fiu un factor de îmbolnăvire pentru aceștia. Sunt în Biserică și nu pot să fiu un factor de îmbolnăvire pentru oamenii de acolo, sunt parte activă a societății etc.
Da, nu am făcut acest act pentru mine, recunosc! M-am vaccinat pentru „aproapele” meu indiferent unde este sau cine este acesta.
Acum sunt convins că vaccinul este bun pentru mine, trecând prin boală am făcut o formă ușoară (ba chiar aș putea spune că mi-a fost mai bine, ca la o răceală obișnuită, unde eram gata să îmi caut locul de veci de multe ori)
Însă, mesajele pe care le primesc zilnic, aproape de la oamenii din spitale, mă cutremură.
Am să vă redau un text de la o mamă disperată, care, de pe patul de spital, se gândește la fiul său:
(…) ”Bună dimineața! Aș vrea sa vorbesc mai multe cu dvs , iertați dacă folosesc prescurtări! Sunt în spital covid de duminică noaptea, fiul meu e singur fizic, i se aduce mâncare dar încă nu poate sta nimeni cu el… are coșmaruri noaptea și vă dați seama ce dramă trăiește… Eu nu știu cât mai am de stat pe aici ca să nu zic cât de parșivă e boala asta… am ajuns cu oxigenare 80, acum au reușit să mă aducă la 89 dar să merg 20 de pași fără oxigen e o luptă. Pe scurt vă rog să-l susțineți emoțional, iar pe lung, dacă se întâmplă ceva cu mine să îl luați în grija dumneavoastră! Vă rog!” (…).
Nu cred că mai este nevoie să vă explic conținutul acestui mesaj primit dimineața la ora 7!
Dragii mei,
Haideți să ne bucurăm de viața pe care ne-a dat-o Dumnezeu și să prețuim momentele pe care le avem împreună. Personal îmi lipsesc mult studenții mei dragi pe care iată, în al doilea an îi văd din fața laptopului. Îmi este dor de „mirosul din Facultate”, îmi lipsește gălăgia cunoașterii de pe holuri! Am nevoie să merg cu frumoșii mei copii, la care le sunt diriginte, în tot felul de activități. Vreau să pot să îmi strâng bătrânii în brațe fără teamă și mai ales să pot să mă bucur de fețele oamenilor.
Ca să funcționăm ca societate trebuie întâi să urmărim, să copiem și de ce nu, chiar să îi depășim pe cei care ne învață de bine și nu ne trag în jos ca societate!
Iubiți și protejați pe cei de lângă voi! Aceasta este cea mai mare poruncă! Amin!
Alin Bolboașă Șofaru
