Acum câteva zile, premierul demis, Florin Cîțu, a repartizat discreționar, dar legal, nu și moral, aproximativ un miliard lei din fondul de rezervă al Guvernului către primării din țară. Pentru drumuri, canalizare, apă, locuri de joacă, borduri, panseluțe, băncuțe, coșuri de gunoi și alte diverse participații. Majoritatea sumei a mers la primării conduse de liberali, udemeriști, useriști și chiar pesediști. E vechi păcatul… Invenția nu-i aparține președintelui PNL. Fondul de rezervă a fost întotdeauna apanajul exclusiv al premierului, indiferent din ce partid a făcut acesta parte…
Cu câteva zile mai devreme, dintr-un buget care nu dă pe afară, Consiliul Județean Olt a adoptat un proiect privind rectificarea bugetară, inițiat de președintele Marius Oprescu, privind alocarea a douăzeci de miliarde lei vechi, către Spitalul Județean de Urgență Slatina, cu destinație – susținerea tratamentului pentru covid în cazul pacienților internați aici. Bani necesari, în contextul în care, pentru aceeași cauză, sumele venite de la Ministerul Sănătății sunt de vreo cinci ori mai mici pentru tot anul. Diferența între șansa la viață și o moarte sigură, pentru că, deși sunt mulți care cred asta (sic!), Covid-19 nu se tratează cu agheasmă, tămâie și rugăciuni către Diana Șoșoacă. Valul patru e aici, iar până acum nimic nu a mai fost de o asemenea intensitate în episoadele anterioare ale virusului chinezesc. Cam așa trebuie să înțelegem cele două milioane de lei de la CJ, după o rectificare, față de cei 180 de mii de lei de la Ministerul Sănătății, pentru medicamente anti-covid, alocați pentru un an întreg. E o chestiune de responsabilitate…
Cele două fraze anterioare, cu două personaje din spațiul public, trebuie interpretate într-o cheie de lucru comună: banii de la Cîțu merg spre o clientelă politică, nota de plată de după congresul PNL, iar banii de la Oprescu (președintele CJ Olt), se duc acolo unde, investiți corect, pot face diferența dintre viață și moarte.
Valul patru este cea mai sumbră certitudine sanitară din istoria cunoscută a României. Ca incidență, rivalizează cu holera din secolul XVII și ciuma din secolul XIV. Însă, aici, izvoarele istorice sunt superficiale față de ce știm acum sau mai bine zis despre ce putem face acum și nu vrem. Însă, rândurile de față nu vor să fie neapărat o pledoarie pentru vaccinare, deși se vede că numai așa scăpăm de dezastrul sanitar în care se află România astăzi.
Ideile de până acum sunt doar despre înțelegere și abordare, despre Florin Cîțu versus Marius Oprescu. Primul folosește suportul bugetar public pentru a rezolva exclusiv chestiuni politice, al doilea dispune, cu realism, o rectificare bugetară pentru a completa ceea ce decidentul de la București ignoră cu desăvârșire. Nu e vorba despre cât de bun e Oprescu, pentru că, până la urmă, este în fișa postului, și nici despre cât de rău e Cîțu. E despre oportunitate și înțelegerea corectă a României reale. Aia pe care, ca un blestem, toți cei ajunși utilizatori ai cabinetului de prim-ministru nu o mai văd imediat după instalarea în funcție. România văzută de jos, din teritoriu, acolo unde diferența dintre viață și moarte e în agenda normalității.
La final, un exercițiu de imaginație, la îndemâna oricui: câte suflete pot fi salvate cu alocația de la Consiliul Județean Olt? Iar dacă, statistic, ar fi vorba fie și numai de un singur om, banii nu au fost cheltuiți degeaba. De aici încolo, oportunitatea între drumuri, canalizare, apă, locuri de joacă, borduri, panseluțe, băncuțe, coșuri de gunoi plus alte diverse participații, și tratamentul necesar anticovid, uitat să fie susținut de Ministerul Sănătății, e la îndemâna fiecărui cititor. Fie el de stânga, fie el de dreapta…
