Festivalul „George Enescu” riscă să nu fie organizat anul acesta din caza nesemnării contractului de finanţare. Deputatul Gigel Ştirbu înseamnă ministerul Culturii să ia măsurile necesare şi să facilitete organizarea celui mai important festival de mutică clasică din lume.
„Doresc să semnalez, cu stupefacție, un blocaj administrativ care pune, fără îndoială, sub semnul întrebării desfășurarea celui mai important festival cultural din România, Festivalul «George Enescu», anul acesta fiind și anul comemorării a 140 de ani de la nașterea marelui compozitor, și anul celei de a 25-a ediții a Festivalului. Dincolo de datoria morală față de aceste date, Festivalul «George Enescu» reprezintă la nivel european și mondial unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică clasică. Se poate spune, fără exagerare, că a devenit o marcă de țară de care toți putem fi mândri.
Până la acest moment nu a fost semnat contractul de finanțare, ceea ce atrage o serie gravă de probleme organizatorice întrucât nu au putut fi semnate contractele cu ansamblurile și artiștii participanți, nu a putut fi demarată organizarea primirii lor, nu s-a putut începe campania de media, respectiv nu s-au putut angaja contractual colaboratorii. Este un fapt fără precedent, iar organizarea festivalului este astfel periclitată. Dacă la începutul anului se făceau declarații de la Ministerul Culturii privind importanța Festivalului și onoarea de a-l putea organiza, iată acum, același Minister nu reușește să demareze ceea ce constituie evenimentul cel mai marcant din an, tocmai pentru Ministerul Culturii.
De aceea, îndemn la o urgentă soluționare a tuturor piedicilor, astfel încât să putem să rămânem pe harta culturală a Europei, în locul în care ne-a plasat George Enescu.
Domnule ministru Bogdan Gheorghiu, vă dau câteva date concrete despre situația gravă cu care se confruntă principalul organizator al festivalului: până la momentul actual, nu există niciun contract semnat pentru cazarea celor 4000 de invitați la Festival, nu a fost achiziționat niciun bilet de avion și nu a fost angajat transport international alternativ pentru participanți, nu s-a putut semna niciun contract cu ansamblurile și artiștii participanți la eveniment, nu s-a putut lansa nicio campanie de mediatizare a Festivalului, s-au purtat doar discuții de principiu cu instituțiile statului implicate în organizare- fără a se putea semna contracte, nu s-a putut lansa nicio cerere de ofertă pentru serviciile necesare desfășurării în bune condiții ale festivalului (transport local, publicitate, tipărituri etc), nu s-a semnat niciun contract cu angajatii colaboratori implicați în organizarea festivalului.
Concret, nu s-a făcut nimic până acum, deși mai sunt doar două luni pănă la debutul festivalului.
Festivalul Enescu, aflat sub înaltul patronaj al Președintelui României, emblematic pentru lumea muzicală internaţională, rămâne nu doar cea mai importantă manifestare culturală internaţională de omagiere şi de cunoaştere a operei marelui compozitor George Enescu, dar şi cel mai bun prilej de promovare internaţională a valorilor culturale ale României, și din aceste motive, domnule Prim-ministru, fac apel la dvs pentru a vă implica personal în rezolvarea acestei spețe, pentru ca acest eveniment care reprezintă unul din cele mai importante festivaluri din Europa, să se poată desfășura.