„Planul Național de Redresare și Reziliență a fost respins la Bruxelles. Ministrul NEatragerii fondurilor europene ne anunță impertinent, dar cu o voce stridentă, că planul nu a fost respins, pentru că nici măcar n-a fost în stare să-l finalizeze. Și că, oricum, dacă va fi respins, de vină va fi…. cine credeți? …evident, PSD. Căci, nici asumarea n-a fost vreodată o virtute a miniștrilor USR.
Căzut în patima neputinței și incompetenței unui ministru remarcat pentru ZERO absolut în atragerea fondurilor europene, Planul Național de Redresare și Reziliență al României se îndreaptă, astfel, încet și sigur, către un eșec lamentabil.
Prezentat cu surle și trâmbițe ca pe un succes răsunător, Iohannis ne anunța în august 2020, că a reușit să obțină pentru România 80 de miliarde de euro, apoi 41, în februarie rămăseseră 30, astăzi, înțeleg că ar fi vorba de 29.2 milarde, printr-un plan promis a fi gata la sfârșitul anului trecut, apoi în aprilie, apoi la sfârșitul lunii mai.
Cu alte cuvinte, PNRR devenise, în planurile lor meschine, o monedă de schimb pentru comisioanele pe care politrucii coaliției trebuie sa le plătească în teritoriu.
Liderii formulei guvernamentale anunță îmbunătățiri ale planului, recunoscând, vrând-nevrând, că acesta este doar maculatură, fără viziune și care nu corespunde principiilor europene.
România pierde, astfel, startul accesării fondurilor europene pentru relansarea economică, dar Iohannis spune că nu e ”nicio catastrofă”, iar Ghinea că e prea ”chichiricioasă” Comisia Europeană.”, spune deputatul Emil Albotă despre faptul că o mică parte din PNRR a fost erspinsă de către forurile europene.