Deputatul Gigel Ştirbu este ţinta mai multor atacuri venite dinspre Televiziunea Română, prin intermediul unor jurnalişti. Parlamentarul nu-şi doreşte altceva, decât ca TVR şi SRR să fie libere de factorii politici, care au scufundat cele două entităţi.
„De când în comisiile reunite pentru cultură din Parlament au picat rapoartele de activitate a TVR si a Radioului public, la adresa mea a început un linșaj mediatic din partea celor care își vor pierde sinecurile; indivizi crescuți la umbra unora care au speriat România în ultimii 30 de ani și care stau în TVR și SRR pe sume lunare la care 90% dintre români nici nu visează să le strângă intr-o viață!
Acest lucru și faptul că am primit sute de mesaje de felicitare și incurajare mă fac să cred că există o șansă și pentru Televiziunea publică!”, spune deputatul.