De Buna-Vestire, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au pus în executare 38 de mandate de percheziție, în judeţele Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj, la locuințele unor persoane și sediile unor societăți comerciale, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
La Olt, percheziţiile au fost efectuate în oraşele Balş, Piatra-Olt şi Potcoava
„Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, administratorii ai trei societăți comerciale din județul Argeș, profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei (O.U.G. 92/2020), ar fi recrutat 68 de persoane, pe numele cărora ar fi încheiat contracte individuale de muncă în mod fictiv, fără ca acestea să desfășoare activități. Scopul a fost de a obține subvenții, pe care le-ar fi folosit în interes propriu.
Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei. 4 persoane cercetate și alți 68 de martori vor fi conduși la sediul poliției, pentru audieri.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acţiuni speciale din Argeș, Olt, Dâmbovița, Brașov, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți și Teleorman, precum și al jandarmilor din Argeș, Olt și Brigada Mobilă Frații Buzești Craiova.”, se arată în comunicatul de presă.