Mai sunt câteva zile şi cetăţenii responsabili vor face socoteli pentru plata impozitelor şi taxelor locale. Case, maişini, apartamente, toate au o valoare de impuenre. Iar banii, când se duc, se duc unde trebuie. Am ales, la întâmplare, o primărie din Olt: Drăgăneşti-Olt, condusă de un primar liberal, Viorel Marian Tudorică, zis şi Măruş. Iar, folosind materialul clientului, îi informăm pe drăgăneşteni şi nu numai, unde se duc banii lor.
Spre exemplu, conform comunicatului privind transparenţa veniturilor salariale din 30.10.2020, aflăm că primarul primeşte o indemnizaţie de 12.480 lei lunar, iar viceprimarul cu vreo 2.000 mai puţin.
Un referent, cu grad superior, are un salariu de pelcare de 4.701 lei.
Un stenodactilograf, dacă ajunge la gradaţia 5, poate primi peste 4.000 lei
Portarii sau paznicii, dar şi un bufetier ori un manipulant, poate primi peste 3.000 lei.
Salariul de îngrijitor (om/femeie de serviciu, cum cunoaştem) pleacă de la 2.700 lei şi poate ajunge la peste 3.300 lei.
Un bibleotecar cu studii medii, are un aslariu de bază de 3.722.
Un muzeograf cu studii superioare primeşte un salariu de bază de 5.735.
Pe lângă asta, în 2020 s-au mai adăugat, la salariu şi voucherele de vacanţă de 1.450 lei.