Cu ceva timp în urmă, a avut loc un spectacol la sala teatrului de pe bulevard, numită „Eugen Ionescu”.
Comedia – căreia nu i se va preciza numele – a fost finanțată din fondurile destinate activităților culturale. Intrarea era liberă, așa că sala se umpluse cu tineri – băieți și fete – dar și cu mulți pensionari.
În piesă se vorbea de un primar care, pentru a nu ajunge „la răcoare”, din cauza potlogăriilor făcute, voia să obțină – cu orice preț – un certificat de nebun…
Oricât de neplăcut ar fi, trebuie a se reproduce o replică din piesa respectivă, replică a primarului către doctorița care-l consulta: „- Am primit de la Ștefan cel Mare două corăbii, una plină cu aur, cealaltă plină cu c…. . Vrei și tu?”
S-a făcut liniște în sală. Apoi, niște tineri au început a râde foarte zgomotos, trădându-și mediul social din care proveneau și nivelul de educație. Nu au fost văzuți pensionari râzând…
Dezgustat, un spectator a ieșit din sală, în foaierul teatrului, fiind întâmpinat de o echipă a televiziunii locale. La întrebarea unei tinere drăguțe, despre spectacol, a răspuns: „- Domnișoară, presupunând că veți fi cândva soție și mamă, v-ați trimite copilul la un asemenea spectacol?” Spunându-i aceste cuvinte, a repetat replica primarului și a plecat. Seara, televiziunea cu pricina nu a dat interviul…
În general, o piesă de teatru trebuie să conțină replici – dialoguri – pline de spirit, dar și de un anumit bun simț, să nu folosească expresii vulgare și, mai ales, să nu jugnească pe nimeni. Ideal ar fi ca subiectul tratat să poată avea un caracter educativ, antisuicid etc.
În altă ordine de idei, este interesant de știut cine aprobă – sau nu – finanțarea din fondurile destinate dezvoltării culturii. Poate că ar fi trebuit promovați oameni de cultură care să filtreze lucrările beletristice de valoare, de chiciuri, acordând finanțare numai pe baza criteriilor culturale și educative. Ar fi regretabil să se constate că unii dintre cei îndrituiți, prin natura funcției, cu aprecierea și recompensarea lucrărilor de proză, teatru, poezi etc, să aibă numele pe o singură carte – cartea de telefoane…
Este lucru mare să știi că nu știi, deoarece atunci ai lua pe lângă tine un specialist și nu ai greși. Păcatul este că mulți, care au primit funcția, au fost convinși că o dată cu ea au primit și competența necesară, luând decizii dintre cele mai nefericite.
Și, nu știu de ce îmi vine în minte o epigramă care – adevărat sau nu – i s-a atribuit marelui Păstorel Teodoreanu: „În lumea asta, așa urâtă, Ratații scriu, în loc să pută, Iar scriitorii adevărați Sunt pângăriți de acești ratați”.
PS.
Cititorii care doresc să fie mai aproape de adevăr și să se amuze, pot înlocui în epigramă litera „t” cu litera „h”.
VICTOR CONSTANTIN
Șeful secției „TEATRU” din cadrul Ligii Scriitorilor – Filiala Olt
