Acasă Actualitate Casa Judeţeană de Pensii Olt vine cu precizări importante

Casa Judeţeană de Pensii Olt vine cu precizări importante

208

Precizari referitoare la aplicarea O.U.G. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii.

Contractul de asigurare socială prevăzut de OUG nr.163/2020 se încheie în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă.

Poate încheia contract de asigurare socială, în temeiul acestui act normativ, orice persoană, indiferent de cetăţenie, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
-nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;
-nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare in sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre UE sau in alte state cu care Romania aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale, în perioada pentru care se solicită asigurarea;
– nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii in perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.

Contractul de asigurare sociala se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei interesate ori, după caz, a mandatarului.

La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul, respectiv mandatarul desemnat prin procură specială de catre acesta, va completa o declaraţie, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la OUG nr. 163/2020, din care să reiasă următoarele:
– la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar;
– in perioada înscrisă în contractul de asigurare socială pentru care se solicita asigurarea: nu a avut calitatea de asigurat in sistemul public de pensii sau in alte sisteme neintegrate acestuia, în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care Romania aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale; nu a avut obligaţia asigurăni în sistemul public de pensii; nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare in
sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat
acestuia.

În situaţia în care contractul de asigurare socială se încheie direct de către persoana care urmează să beneficieze de asigurare, împreună cu declaraţia aceasta va prezenta şi actul de identitate, în original şi copie.

În situaţia în care contractul de asigurare socială se încheie de către mandatarul persoanei care urmează să beneficieze de asigurare, împreună cu declaraţia,acesta va prezenta actul său de identitate, în original şi copie, precum şi procura speciată autentificată în condiţiile legii.

Obiectul procurii îl constituie împuternicirea mandatarului de a încheia contractual de asigurare socială prevăzut de OUG nr. 163/2020, in numele persoanei care va beneficia de asigurare şi de a achita contribuţia de asigurari sociale, datorată de persoana asigurată.

Procura va conţine, în mod expres, datele de identificare ale
mandantului şi ale mandatarului, respectiv cel puţin: numele, prenumele, data naşterii, adresa de domiciliu sau resedintă si CNP.

Contractul de asigurare socială prevăzut de OUG nr. 163/2020 se încheie numai pentru perioade anterioare, durata maximă de asigurare fiind de 72 de luni (6 ani calendaristici).

Perioadele de timp pentru care se încheie contractual sunt perioadele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data implinirii varstei standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

În intervalul de 6 ani calendaristici, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate, situate in intervalul cuprins între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Pentru perioadele viitoare, asigurarea voluntară se realizează prin încheierea contractului de asigurare socială în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Încheierea contractului de asigurare socială in temeiul prevederilor OUG nr. 163/2020 poate fi solicitată numai în perioada 28.09.2020 – 31.08.2021.

Stagiul de cotizare in sistemul public de pensii se constituie din luna/lunile pentru care s-a achitat contribuţia de asigurari sociale, cu respectarea prevederilor OUG nr. 163/2020.
Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurari sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurari sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

Valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată utilizat la calculul
contribuţiei de asigurari sociale datorate, prevăzut pentru anul 2020 este de 2230 lei. În situaţia în care, în perioada în care se poate încheia contractul de asigurare socială (28.09.2020-31.08.2021), valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată se modifică prin hotărâre a Guvernului, la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate se va utiiiza noua valoare a acestui indicator, doar in cazul contractelor de asigurare socială încheiate începând cu data intrării în vigoare a respectivei hotărâri.

Cota contribuţiei de asigurari sociale prevăzute la art. Ill alin. (2) din OUG nr.
163/2020 pentru anul 2020 este de 25%.

În situaţia în care, în perioada în care se poate încheia contractul de asigurare socială (28.09.2020-31.08.2021), cota contribuţiei de asigurari sociale prevăzută la art. 138 lit. a) din Codul fiscal se modifică, la calculul contribuţiei de
asigurări sociale datorate se va utiliza noua cotă de contributie de asigurari sociale doar in cazul contractelor de asigurare socială încheiate începând cu data intrării în vigoare a respectivului act normativ.

În cazul în care persoana interesată solicită asigurarea în sistemul public de pensii pentru o fracţiune de lună, contractul de asigurare socială se încheie pentru lună întreagă.

În situaţia prevăzută mai sus, stagiul de cotizare este aferent lunii întregi.
Atunci când, în cadrul unei luni, există o fracţiune de lună de asigurare, realizată
conform Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acoperirea celeilalte/celorlalte perioade neasigurate este admisibilă încheierea contractului de asigurare socială conform prevederilor OUG nr. 163/2020, pentru întreaga lună respectivă.

La determinarea punctajului lunar utilizat la calculul pensiei, vor fi avute în
vedere veniturile asigurate, cumulate.

Suma cu titlu de contribute de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plâtită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 31.08.2021.

Suma reprezentând contribute de asigurări sociale datorată, care se achită într-o tranşă, se calculează astfel încât să fie corespunzătoare unei/unor luni întregi din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public.

În situaţia contractelor de asigurare socială încheiate în data de 37.08.2021, plata contribuţiei de asigurări sociale nu poate fi făcută decât într-o singură tranşă, în aceeaşi zi.

Contractul de asigurare socială încheiat în condiţiile OUG nr. 163/2020 îşi încetează aplicabilitatea la data la care contribuţia de asigurări sociale contractată este achitată în întregime.

În situaţia in care la data de 31.08.2021, contribuţia de asigurari sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate.

După data încetării aplicabilităţii contractului de asigurare socială, nu se mai poate încheia act adiţional la acesta.

În situaţia în care după data încetării aplicabilităţii contractului de asigurare socială, persoana interesată doreşte să se asigure în condiţiile OUG nr. 163/2020 pentru o nouă perioadă, poate încheia un nou contract de asigurare socială, cu condiţia ca perioadele de asigurare cumulate din cele două contracte de asigurare socială să nu depăşească 6 ani calendaristici.

Venitul lunar asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, se utilizează la determinarea punctajului lunar potrivit Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare şi implicit la stabilirea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii.

Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului lunar asigurat, înscris în contractul de asigurare socială, la câştigul salarial mediu brut din luna încheierii contractului de asigurare socială, comunicat de Institutul National de Statistică.

Pentru lunile pentru care Institutul National de Statistică încă nu a comunicat
câştigul salarial mediu brut se utilizează, pentru întreaga lună, ultimul câştig salarial mediu brut comunicat.

Punctajul lunar calculat se atribuie pentru fiecare lună calendaristică prevăzută în contractul de asigurare socială pentru care s-a achitat contributia de asigurari sociale prevăzută de ordonanţa de urgenţă.

O altă reglementare importantă prevăzută în acest act normativ vizează crearea cadrului legal pentru ca la stabilirea drepturilor de pensie să poată fi utilizate, în mod excepțional, informațiile din arhiva electronică existentă la nivelul caselor de pensii publice, arhivă creată prin HG nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, care cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă, cât și carnetele de muncă scanate.
Astfel, in situatii exceptionale, determinate de distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de munca , declarate in conditiile legii , angajatorii au incetat activitatea si/sau daca arhiva acestora nu poate fi identificata, perioadele anterioare datei de 01.04.2001 pot fi valorificate pe baza informatiilor existente in arhiva electronica creata in temeiul H.G.1768/2005.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.