Acasă Administrație Din agenda primarului Emil Moţ

Din agenda primarului Emil Moţ

127

Pe agenda primarului Emil Moţ se află o serie de proiecte. Unele dintre ele prevăd reabilitări de străzi, parcuri sau montarea de noi lifturi.

Zilnic, zeci de muncitori se află în Parcul Eugen Ionescu din Slatina pentru a lucra la proiectul de reabilitare a zonei de relaxare.
„Slătinenii din partea de jos a orașului nostru spun că această zonă necesita lucrări de modernizare și sunt nerăbdători să se bucure de noul parc. Lucrările de reabilitare vor fi finalizate în toamna aceasta.”, spune primarul.

Proiectul privind înlocuirea lifturilor cu unele noi este o certitudine. Acest demers se află în desfăşurare.
„În vederea finalizării acestui proiect amplu, echipele lucrează în paralel în mai multe scări, astfel că o parte dintre angajati se ocupă cu demontarea ascensoarelor vechi, iar alții au început deja să asambleze noile lifturi, extrem de necesare pentru confortul oamenilor.”, precizează Emil Moţ.

Administraţia locală investeşte în asfaltarea străzii Piteşti. De asemenea, se va mai lucra la complexul de străzi care formează zona centurii ocolitoare, dar şi la reabilitarea zidului de sprijin al variantei de pe Oituz.
„Pe lângă asfaltarea străzii Pitești, am inclus în proiectele de asfaltare mai multe lucrări importante, care presupun refacerea totală a carosabilului de-a lungul întregului complex de străzi ce alcătuiesc centura ocolitoare a Slatinei, dar și consolidarea zidului de sprijin al străzii Oituz.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.