UN timp am ezitat și apoi am tot amânat să o fac. Apoi mi-am zis că ADEVĂRUL trebuie arătat pentru a nu „trăi” în minciună. NICIODATĂ nu trebuie să ascundem, de fapt, „greșelile” fatale, oricât de deranjate ar fi pentru UNII. AM să mă refer la DOUĂ DINTRE ELE, fără a arunca toată vina pe cei DOI în cauză, deși în sinea mea mă voi întreba: CE ANUME ÎI MOTIVASE?
PRIMA – TEZAURUL
După ce în AUGUST 1916 „treceau batalioane române CARPAȚII”, fără îndeplinirea condițiilor angajate de ANTANTA, înconjurate de trupe inamice puternice, trupele române au trebuit să se retragă și în decembrie 1916 trupele străine au ocupat BUCUREȘTIUL.
Retragerea la IAȘI a presupus, printre altele, perspective sumbre și chestiunea TEZAURULUI. Deși se stabilizase frontul în MOLDOVA, Nicolae Titulescu, pe atunci ministru de FINANȚE, a dispus, la 18 IULIE 1917 strămutarea TEZAURULUI, a SEDIULUI și AVUTULUI BĂNCII NAȚIONALE în RUSIA.
ACESTA (TEZAURUL) fusese încărcat deja în două trenuri și cuprindea AURUL B.N.R, COLECȚII DE ARTĂ, BIJUTERII, ARHIVE, OBIECTE BISERICEȘTI, BUNURI având valoare intrinsecă, ARTISTICĂ, SPIRITUALĂ etc.
24 de vagoane cuprindeau astfel valori uriașe:
– ale B.N.R – valoare de 1.594.836.721,09 lei, dintre care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, ARHIVA EVALUATĂ la 500.000 lei, titluri, efecte, depozite și alte valori.
– valorile C.E.C. ocupau 21 de vagoane, cu 1661 de casete, al căror conținut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.
– bijuteriile reginei MARIA, evaluate la 7.000.000 lei aur.
– ș.a.m.d.
„AFACEREA” s-a simplificat prin semnarea unui „simplu” PROTOCOL în trei exemplare, câte unul pentru: partea rusă, MINISTRUL de FINANȚE ROMÂN și B.N.R. Și toate astea după ce evenimentele tulburi din RUSIA au început la „începutul” anului 1917, când izbucnea la PETROGRAD REVOLUȚIA RUSĂ „încheiată” cu REVOLUȚIA din OCTOMBRIE și preluarea puterii de către BOLȘEVICI.
TOTUL s-a „bulversat” – războiul civil, proclamarea U.R.S.S, venirea la putere a lui LENIN și mai ales apoi a lui STALIN etc.
În „NOUA SITUAȚIE” LENIN și STALIN au refuzat să ne retrocedeze TEZAURUL la adăpostul unor lozinci ale vremii lor: «TEZAURUL va fi restituit doar poporului român, atunci când acesta va ajunge la putere și nu statului burghezo-moșieresc, ce „suge sângele” poporului».
Mai târziu, pe fondul nevoii de recunoaștere a U.R.S.S de către OCCIDENT, STALIN a „dispus”, și în seara zilei de 16 IUNIE 1935, soseau la BUCUREȘTI 17 VAGOANE DE MARFĂ cu 1443 de lăzi, cu o parte din bunurile care au fost depozitate la KREMLIN.
DAR, DAR, lăzile conțineau HĂRȚI, CĂRȚI RARE, MANUSCRISE, COVOARE, TABLOURI, OBIECTE BISERICEȘTI dar NICIUN GRAM DE AUR.
A DOUA RESTITUIRE, când în fine „POPORUL era la PUTERE” s-a făcut în IUNIE 1956, iar conținutul era: TEZAURUL DE LA PIETROASELE („Cloșca cu Puii de Aur”), 120 tablouri semnate de NICOLAE GRIGORESCU (dintr-un total de 1350 de picturi), gravuri, bijuterii, 156 icoane, 418 tapițerii etc.
TOTUȘI, TEZAURUL B.N.R., format din 93,4 tone de aur, plus multe alte bunuri importante, rămâneau nerestituite. Sunt multe alte de consemnat, dar va persista întrebarea: DE CE TITULESCU a preferat să ducem AURUL în RUSIA și nu în ANGLIA? Căci, „înrudirea CASEI REGALE a ROMÂNIEI, prin regina MARIA, cu țarul NICOLAE ROMANOV”, în 1917, era sub un mare semn de întrebare (?)
AZI, comisia comună româno-rusă, constituită în 2003 este „INACTIVĂ”, iar la cele 4 reuniuni: 2004 – București, 2005 și 2006 – Moscova, 2015 – Sinaia, RUȘII au justificat că TEZAURUL s-a pierdut și risipit în timpul RĂZBOIULUI CIVIL și în vremea celui de-al doilea război mondial, când funcționa în RUSIA un alt regim politic.
ORICE spun EI, DATORIA FAȚĂ DE ȚARĂ impune autorităților de la BUCUREȘTI, indiferent de ORIENTAREA POLITICĂ, să „REZOLVE PROBLEMA”!
A DOUA – INSULA ȘERPILOR
Teritoriu românesc. O insulă în formă de „X”, de 0,17 km2 aflată în MAREA NEAGRĂ, cu mari resurse de petrol și gaze în subsolul platoului din jur și o excepțională importanță strategică…
Stăpânită din vremuri „străvechi” de greci, bastarni, romani, bizantini, genovezi, dobrogeanul DOBROTICI, „STÂNCA” va intra sub autoritatea lui MIRCEA cel BĂTRÂN și apoi recuperată de la turci de PETRU RAREȘ, rămânând la NOI până în 1812, când este ocupată de RUȘI. În 1856 este „cedată” TURCIEI, dar TRATUL de la BERLIN, art. 45, 46 (ANEXA 1) din 1878, INSULA ȘERPILOR revine ROMÂNIEI ca drept istoric și legitim.
Dreptul legitim s-a reconfirmat pentru ROMÂNIA în 1920, prin TRATATUL DE PACE de la VERSAILLES, iar în 1938, CONFERINȚA DE LA SINAIA privind ACORDUL asupra SECTORULUI MARITIM al DUNĂRII reconfirmă dreptul legitim al țării noastre asupra INSULEI ȘERPILOR. Ba, mai mult chiar, ULTIMATUMURILE sovietice din 1940 nu fac referiri la INSULA ȘERPILOR, dar în 1944 trupele sovietice ocupă, nedrept, INSULA.
După război, TRATATUL DE PACE de la PARIS a stabilit că INSULA ȘERPILOR aparține ROMÂNIEI, iar demarcația graniței româno-sovietice din FEBRUARIE 1947 nu afecta INSULA ȘERPILOR românească.
Cu toate astea, sub ocupație sovietică, MOLOTOV a impus, la 23 MAI 1948, CHIAR pe INSULĂ, încheierea unui banal PROCES VERBAL prin care E. MAZINESCU (România) și N. ȘUTOV (URSS) conveneau ca INSULA să fie „dăruită” R.S.S. UCRAINENE. Numai că, în 27 februarie 1961, când U.R.S.S și ROMÂNIA au discutat „CAZUL”, „înțelegerea” n-a fost fost ratificată nici de M.A.N, nici de SOVIETUL SUPREM de la MOSCOVA, încât „cazul” a devenit ILEGAL și NECONSTITUȚIONAL.
„ÎNTORSĂTURA” din 1964 în relațiile ROMÂNIEI cu U.R.S.S a readus în actualitate „CAZUL” încât NOUL REGIM de la BUCUREȘTI a „declanșat” o ofensivă de „redobândire” în anii 1967, 1975, 1976, 1980, 1986, 1987, dar U.R.S.S s-a opus de fiecare dată.
DAR, DAR, în anul 1997, parcă UITÂND de CAZ, autoritățile de la BUCUREȘTI au încheiat TRATATUL CU UCRAINA, iar frontiera existentă este „inviolabilă”.
Apoi, DEGEABA, la 16 septembrie 2004, BUCUREȘTIUL a înaintat DISPUTA – INSULA ȘERPILOR – la CURTEA INTERNAȚIONALĂ de la HAGA, pentru că statutul de membru NATO era „neconsolidat”, iar amânarea primirii ROMÂNIEI în U.E. relevau un moment total NEPOTRIVIT.
În plus prestația delegației noastre cu actualul ministru de externe, AURESCU, a fost lipsită de profesionalism istorico-juridic, blocat ușor prin ce s-a aplicat, pentru noi, în virtutea deciziei O.S.C.E – INVIOLABILITATEA GRANIȚELOR, ceea ce nu era valabil, însă, pentru „ALȚII”.
AȘA se face că pentru a ne pune „pumnul în gură”, CURTEA a decis abia în 2009 să ne acorde o parte din MARE – platoul continental – 9.700 km2 – „Victorie a la Pirus”, dar INSULA ȘERPILOR (OBIECTIV ESENȚIAL) – teritoriu românesc, rămâne „definitiv” la UCRAINA. Consecința se vede și AZI, când românii de acolo sunt în pericol de asimilare forțată, în contrast cu bulgarii și ungurii care știu să gestioneze situația lor.
Așadar, DOUĂ AMPRENTE NEGATIVE pentru ISTORIA NAȚIONALĂ – gestionate de „DOI”, cu care ar trebui să fim mai „RETICENȚI” AZI.
