Acasă Actualitate Proiecte ambiţioase la Corabia

Proiecte ambiţioase la Corabia

162

Primarul orașului Corabia, domnul Iulică Oane a semnat recent, la sediul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, contractul de finanțare pentru construcția unui nou bloc de locuințe sociale „Bl P12”. Valoarea totală a investiției este de 9.235.040,30 lei, din care pentru anul 2020 au fost alocați 880.137,00 lei . Imobilul se va construi în spatele blocului P6 din zona târgului și va avea 38 de apartamente.

De asemenea, Primăria orașului Corabia a primit finanțare europeană pentru proiectul de reabilitare a Bazei Sportive de lângă Stadion!
„Creșterea atractivităţii zonei pescărești, prin dezvoltarea zonei de agrement în localitatea Corabia” este titlul acestui proiect, finanțat prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014 – 2020 ( POPAM). Intervențiile care vor avea loc în cadrul proiectului propun reabilitarea celor doua terenuri sportive aflate într-o stare de degradare vizibilă ( unul pentru minifotbal iar cel de-al doilea pentru tenis/baschet), amplasarea unui container metalic (alcătuit din 3 module ) cu destinația de vestiare femei și bărbați și care va fi prevăzut cu 2 grupuri sanitare și amplasarea a doua gradene pentru spectatori.
Primarul orașului Corabia, domnul Iulică Oane, va semna în cursul acestei săptămâni contractul de finanțare a acestui proiect,realizat prin Asociația Grup Local Prietenii Pescarilor Olteni.Valoarea toatală a proiectului este de 716.696,73 lei.
Nu în ultimul rând, în Corabia se lucrează asiduu la reabilitarea Şcoalii „Virgil Mazilescu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.