Pe perioada vacanței de vară, începând cu 01.07.2020, va funcționa Creșa nr. 4 din str. Zmeurei, nr. 9B. Numărul de locuri puse la dispoziție pe perioada vacanței de vară – 35 Perioada de primire solicitări – 23 – 26.06.2020 Solicitările (formular tip pus la dispoziție gratuit) se depun la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Slatina, str. Fraţii Buzeşti, nr. 6 – Compartimentul Relaţii cu publicul. Solicitările pot fi depuse și poștal inclusiv prin poșta electronică (telefon pentru informaţii suplimentare: 0249418663).
Se pot depune solicitări doar pentru copii care figurează în evidența creșei ca înscriși în anul școlar 2019/2020.
În condițiile în care numărul solicitărilor va fi mai mare decât numărul locurilor puse la dispoziție pentru perioada vacanței de vară, la departajare se va tine seama de:
existența contractelor/rapoartelor de muncă active pentru ambii părinți/reprezentantul legal al copilului
– frecventa copiilor la creșă în anul școlar 2019/2020
Creșa va funcționa cu respectarea prevederilor Ordinului comun al MS, MEC și MMPS nr. 1076/4518/3936/2020 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial nr. 510 din data de 15.06.2020.
– Copiii cu boli infectocontagioase acute nu vor fi aduşi la creşă.
– Temperatura copilului se va măsura de către părinţi înainte de a pleca la creşă. Dacă are simptome respiratorii sau febră (37,3°C sau mai mare), copilul nu merge la creșă.
– Transferul de obiecte sau echipamente între casă și creșă trebuie limitat la ceea ce este strict necesar: haine de schimb şi încălţăminte suplimentară.
– Copiii nu trebuie să aducă de acasă jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.
– Prinţii trebuie să ajute/supravegheze copiii să se spele pe mâini înainte de a pleca la creşă.
-Accesul în creșă nu este permis părinților/reprezentanților legali ai copilului, acesta fiind predat/preluat la uşa unităţii.
– Pentru a se respecta distanţarea fizică, sosirile/plecările copiilor se eșalonează la interval de 10 minute, de comun acord cu aparținătorii, astfel:
– sosire – începând cu ora 6.10 până la ora 9.00
– plecare – începând cu ora 15.10 până la ora 17.30