Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Slatina au continuat cercetările pentru identificarea autorului unei tâlhării, comisă pe raza municipiului Slatina.
„În fapt, un minor de 16 ani, din municipiul Slatina este bănuit că la data de 12 aprilie a.c., pe raza municipiului Slatina, ar fi deposedat, prin violență, un bărbat, de 38 de ani, din comuna Oporelu, de portmoneul pe care îl avea asupra sa.
În urma activităților desfășurate și administrării probatoriului în cauză, minorul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, urmând a fi propuse măsurile legale. În acest moment se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, conform comunicatului IPJ Olt.