…a început mai devreme! Poate în prima zi a anului, poate ceva mai târziu, dar în 2020 omenirea a cunoscut păcăleala destinului, mult mai aproape de începutul anului, decât este consfințită în calendar ziua păcălelilor.
Atunci când am văzut fiecare dintre noi că în China sunt probleme, cu ceva nemaiîntâlnit, am declarat, la unison, că nu o să se întâmple și la noi. Acolo a început marea păcăleală. A nostră cu noi înșine, a civilizației moderne în luptă cu supraviețuirea pe cont propriu. Căci, se aude din ce în ce mai des, șoptit deocamdată, „scapă cine poate!” Cam la faza asta suntem astăzi, și deși este 1 aprilie, aici nu mai e vorba de nicio păcăleală.
Dacă vom învăța ceva după, de aici încolo s-ar putea să fie bine. Până atunci, în 2020, ziua păcălelii a fost devansată mult în calendar, într-o zi greu de reperat pentru oameni, pentru gândurile acestora de supremație planetară. Și aici, o altă păcăleală. Căci, nu suntem decât titularii de drept ai unei camere dintr-un castel al iluziilor. Iar ceea ce se vede spre linia orizontului, este o timidă speranță spre care privim gândind că n-ar putea fi o păcăleală de 1 aprilie. Până atunci, s-auzim de bine! Pe oriunde suntem: acasă, în izolare, în carantină, în Italia, în Spania, în Anglia, în orice alt loc unde credem că ne putem ascunde de această… păcăleală planetară. A invincibilității omului pe un pământ relativ.
