Lun, 30 martie 2020, conform datelor Direcției de Sănătate Publică Olt, prezentate de Prefectura Olt, prin intermediul unui comunicat de presă, se arată că numărul total de persoane aflate în monitorizarea DSP Olt, de la începutul perioadei de supraveghere este de 3287 persoane: număr persoane izolate la domiciliu: 1826; număr persoane ieșite din autoizolare: 1461; număr persoane carantinate: 165 (228 de persoane intrate și 63 persoane ieșite, de la începutul perioadei de carantinare instituționalizată).
„În perioada 27-29 martie a.c., forțele de ordine au continuat să acționeze în sistem integrat, fiind angrenați, zilnic, aproximativ 600 de polițiști, jandarmi și militari care au vegheat la respectarea măsurilor prevăzute de ordonanțele militare. Au fost verificate, zilnic, în medie, 2000 de persoane, privind modul în care acestea respectă măsura izolării la domiciliu. În urma acțiunilor efectuate, pe raza județului Olt, atât în mediul urban cât și în mediul rural, oamenii legii au aplicat 736 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, valoarea totală a amenzilor fiind de 873.560 lei. Totodată, au fost efectuate 89 de verificări la societățile comerciale și persoane fizice autorizate.”, se mai arată în comunicat.