Acasă Actualitate AJOFM Olt, precizări în contextul şomajului tehnic

AJOFM Olt, precizări în contextul şomajului tehnic

188

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt vine cu precizări privitoare la modalitățile de acordare a șomajului tehnic
Astfel, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin (1) lit. c) din Legea nr 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a efectelor produse de COVID-19, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat şi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020.

De prevederile menţionate vor beneficia salariaţii angajatorilor care indeplinesc una din următoarele conditţii:
a) întrerup activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autorităţile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgenţă decretate, şi deţin certificatul de situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, prevăzut la art. 12 din anexa nr. 1 Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României. Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri eliberează certificatul de situaţii de urgenţă conform metodologiei aprobate prin ordin;

b) reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 şi nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaţilor lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizaţiei pentru cel mult 75% dintre angajaţii care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Documentele necesare acordării șomajului tehnic se vor depune la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, prin poșta electronică, la următoarea adresa de email: olt@anofm.gov.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.