Coronavirusul a speriat Europa, a speriat şi România. Dar în faţa celor mai mari provocări, ţara a făcut faţă. Poetul ION ANUŢA a scris câteva poezii în contextul vremurilor prin care ţara noastră trece. Prin obiectivitatea condeiului, Ion Anuţa scrie, din suflet, despre vremurile pe care le parcurgem.
AM DEVENIT CUMINȚI!
Ne-am potolit… suntem cu toți cuminți.
Un semn ne-a dat Cel Sfânt, și-am devenit toți sfinți!
Vorbim aceeași limbă, nu ne mai dușmănim,
Ba și mai mult, se pare, că acum ne și iubim!
Vedeți ce-nseamnă frica, doar ea ne-a potolit.
Rămâne o-ntrebare: „chiar toți s-or fi trezit?”
E frica despre moarte, când totu-i terminat,
Nu ține cont de-averi, sau de ești om bogat.
N-are prejudecăți, de-s mici sau de sunt mari,
Pe nimenea nu-ntreabă, de aur sau dolari.
Nu are nici-o milă, Ea… n-are crezământ,
Suntem la fel cu toți, o apă și-un pământ.
În viața asta scurtă, cei care strâng avere,
La ce le folosește când pleacă sus, la stele?
Că mulți din ei se pare că nu le-au strâns cinstit,
Sunt doar din munca celor ce i-au năpastuit!
Pentru putere și pentru-acaparare,
De ce atâtea bombe stocate prin hambare?
Atâtea submarine pe-ntinsele oceane,
Când bolile abundă și nu avem spitale!
Un virus microscopic, la toți ne-a fost de-ajuns,
Voi ce-i cu-atâtea arme, n-aveți nimic de spus?
Scoateți atomul vostru, puneți-l în mișcare,
Că poate reușește pe virus să-l omoare!
Se-acumulase-n lume prea multă nedreptate,
Uitasem de părinți, de soră sau de frate,
În goana nebuniei după averi, putere,
De-ți iese-n față moartea, ce-ți mai folosesc ele?
De la un cap la celălalt de lume,
Suntem acum pe margini de genune,
Împărtășim cu toți aceiași soartă
Același val în voia lui ne poartă.
E timpul renunțării la tot ce-a fost urât,
A sosit vremea s-o luăm de la-nceput!
Să fim mai buni, mai drepți și mai cuminți,
Cu dragoste de țară, de neam și de părinți.
Să ne ferim de tot ce e mai rău,
Și să-l slăvim pe bunul DUMNEZEU!
Că-n drumul vieții, aspre… călătoare,
EL este barca noastră de salvare!
SE-NTORC ROMÂNII…
Se-ntorc românii… speriați la noi,
Se-ntorc cu toții fugăriti în goană,
Se-ntorc la mama țară înapoi,
Nevrând în pribegie ca să moară.
Sunt cei care-au luptat pentru democrație
Cu piepturile goale și fără arme-n mână,
Dorind să construiască o altă Românie
Mai dreaptă, mai bogată și mai bună.
Dar mafia ce stă de mult la pândă,
I-a-ngenunchiat și n-a permis remediu,
Democrației tânără, plăpândă…
Ne-au aruncat pe toți în Evul Mediu!
Din putregaiul mlaștinii murdare
Se ridicară hoți și marțafoi,
Pe ei am pus ștampila la votare
Pe retrograzii ăștia din gunoi.
Bezmeteci, trei decenii ne uitarăm
Cum demolează fabrici și uzine,
Nici un topor sau furcă n-apucarăm
În cap ca să-i lovim cum se cuvine.
Îngenunchiați, cu capul în pământ,
Plecarăm să muncim prin țări străine,
Lăsarăm tot ce-aveam și noi mai sfânt,
Întreaga țară, haitei de jivine.
Dar jalnică întoarcere-napoi…
Din occident întorși, cu ce-ați venit?
Cu viruși doar și cu ce e pe voi,
Și-un dor în inimă… de ce-ați găsit!
În casa ce-ați crescut, lăsând-o la plecare,
Părinții voștri nu i-ați mai găsit,
Și mulți n-ați fost nici chiar la-nmormântare…
Și pentru ce plecând i-ați părăsit?
E bine că vă-ntoarceți acasă… iar la voi,
Amarnici pelerini veniți din lume.
Și luați-vă iar țara înapoi,
Că tot la voi acasă e mai bine…
Speranța n-o avem la guvernanți,
În trei decenii, ne-au ruinat mereu.
Iubiții mei români să vă rugați,
Să ne salveze Bunul Dumnezeu.
Priviți-i cum lăsară țara fără guvernare,
Acești iresponsabili, acești nepricepuți,
Când flacăra urgiei este așa de mare.
Și pentru cei de-aici și pentru cei veniți.
ION ANUȚA
13 Martie 2020 – Slatina (Olt)
PS.
Scrisă cu durere în suflet de tragedia prin care trece poporul român (parcă nu era suficientă tragedia ce o suporta de trei decenii, din cauza haitelor de corupți) ca și celelalte popoare ale lumii, urmare a virusului ucigaș ce a îngrozit întreaga omenire.
Să ne rugăm bunului Dumnezeu, care a salvat de fiecare dată, de a lungul istoriei sale, acest popor, ca și de această dată să fie alături de noi.
DUMNEZEU SĂ NE AJUTE!