Motto:
„Toată viaţa mi-am petrecut-o numai printre tineri cu vârste între paisprezece şi nouăsprezece ani. Îţi mulţumesc tinereţe” – Victor Constantin
Actul I
Personaje: ION, cam de douăzeci de ani, băiat de la țară, din nordul ,,sălbatic“ al județului Olt. Provenit dintr-o familie săracă, s-a înscris la şcoala profesională de trei ani, după care a fost încadrat în muncă pe post de tâmplar la o întreprindere de construcții din oraşul reşedință de județ. Om simplu de la țară, devenit peste noapte orăşean, laolaltă cu alte câteva mii de oameni ca el, odată cu „industrializarea“ rapidă şi cam forțată. La sfatul inginerului şef, Ion s-a înscris la liceul seral, cu promisiunea că va deveni şef de echipă. Ion este un tânăr înalt, de constituție atletică impresionantă, dar cu trăsături izbitor de colțuroase și nearmonioase.
ILEANA, până în douăzeci de ani, deosebit de frumoasă, zveltă și cu picioare lungi evidențiate de rochița scurtă și elegantă. Fată „de oraş“, crescută cam fără supravegherea părinților, nu s a ,,omorât cu cartea“, cum spune ea, și, ratând admiterea la liceu, a urmat totuși o școală profesională de trei ani, iar apoi, ajutată de noroc, istețime și de frumusețea cu care natura generoasă a dăruit-o, a devenit secretara directorului general la o întreprindere ,,Textila“ Slatina.
EL, EA: Doi tineri obişnuiți de circa 20 de ani, elevi la liceu la seral, colegi de clasă cu ION și ILEANA.
DIRIGUL: Tânăr profesor de circa 30 de ani, suplu, arătos, cu maniere de om de lume, versat în ale vieții. Dirigintele clasei de seral din care fac parte cei de mai sus.
Scena I
ILEANA este aşezată pe un scaun în fața măsuței sale de toaletă, într-o poziție ușor neglijentă, picior peste picior, dar rezemată cu un aer visător, vorbește singură privindu-se în oglindă și maimuțărind vorbele directorului general, şeful său.
ILEANA: ,,Măi Ileană, fata mea, să te înscrii la seral, că nu te mai pot ține pe postul ăsta de secretară și mă văd nevoit să te trimit în secție, cât sunt eu de director general! Nu contează ce profil, liceu să fie… „Auzi la el, și şeful ăsta!!! Ei, dar măcar m-a făcut el să mă înscriu la seral la 1 septembrie, sau nu? M-a făcut! A avut dreptate, şeful, la urma urmei… Şi uite, colegii de clasă chiar mă apreciază, că de-aia m-au pus şefa clasei! Mă simt cam ciudat, parcă aş fi mereu în lumina reflectoarelor, urmărită de toate fetele şi de toți băieții, ca să nu mai zic că uneori și de profi, mai ales de unii… (zâmbeşte visătoare). Ei, las-că doar nu era mai bine să nu te bage nimeni în seamă, nu, Ilenuţo? Tu eşti fată deșteaptă șşi ştii ce vrei… Dar dintre toți, cel mai tare mă intrigă Ion. Aşa de mare și respirând bărbăție prin toți porii, și totuşi cu fața aia a lui urâtă de se sperie copiii ziua-n amiaza mare, zău așa! Mă întreb dacă doar mi se pare mie că se uită pe furiş la mine și mă soarbe din priviri…Nu, nu mi se pare, sigur e aşa! Ca un cavaler medieval care nu îndrăzneşte să viseze mai sus de tivul rochiei lungi a prințesei inimii sale, conștient că n-o va atinge niciodată! Brrrr… ce urât este, Doamne, și ce trist!.
(Schimbându-şi brusc atitudinea, sare de pe scaunul din fața oglinzii și se apropie de marginea scenei): Ei, acum că s-a terminat anul școlar, trebuie să facem cheful tradițional, nu? Iar Ileana, adică EU (arată cu un deget spre ea însăși), mă ocup de toată organizarea. Cel mai bun local, Ileano, să vadă și colegii ăia ai tăi de pe la țară ce gusturi rafinate are o fată de la oraş! Banii nu sunt o problemă, că doar toți muncim, ce Doamne-iartă-mă! (se întoarce într-o piruetă rapidă pe un picior și iese val-vârtej din scenă).
Scena II
(Interiorul unui local, patru băieți și patru fete, toți elevi seralişi, toți tineri și drăguți. Câteva mese cu sticle și pahare, iar în dreapta scenei este o masă la care stă singur ION, cu un pahar și o sticlă în fața sa. În stânga scenei, un bar și un microfon. Toți sporovăiesc veseli. Pe fundal se aude un băiat și o fată dialogând)
EA: Ei, colega, cum ți se pare localul ales de şefa și
dirigul?
EL: Ca lumea, dar mă întreb cam cât o costa…
EA: Mda, dar o dată pe an e sfârşitul de an! Şi nu e cazul
să te zgârcești acum, toți suntem salariați. Proful de științe
sociale cred că e cam dus cu capul! (râde în hohote)
EL: (mirat) De ce crezi asta?
EA: N-ai fost la ultima oră a lui, nu?
EL: Nu. De ce?
EA: A venit în clasă cu vreo zece creioane și cam tot atâtea gume, pe care le-a lăsat pe catedră. S-a scuzat repede că a uitat ceva în cancelarie, dar că revine imediat. Noi, care eram veniți direct de la serviciu, fără ceva de scris la noi, ne-am şi repezit şi ne-am luat care ce a apucat: unul un creion, altul o gumă… mă rog, şi le-am vârât în buzunare. Vine nebunul și zice: „Aduceți gumele și creioanele înapoi, că altfel vă depistez eu singur, care le-ați luat și e mai jenant!”.
Cum nimeni nu s-a grăbit să le înapoieze, nebunul strigă la noi cu o voce de general: ,,Toată lumea în picioare cu mâinile întinse în față!” (EA gesticulează arătând poziția exactă și râzând continuă). Şi unde nu începe să ne miroase palmele la toți, de ziceai că e câine detectiv, nu alta! Şi zice: Dumneata! Dumneata! Dumneata! Până ne-a scos în fața clasei pe toți care luasem nenorocitele alea de creioane și gume. Abia atunci ne-a explicat că le stropise cu parfum și aşa ne-a identificat. Eu, cel puțin, luasem și creion și gumă și le vârâsem chiar în sân. Să-l fi văzut ce se mai holba la decolteul meu, de credeam că îşi vârâ acolo și nasul! Ptiu! Doamne- fereşte! (Râd amândoi în hohote).
EL: Mie îmi place de proful deromână, nea Mitrache. Mereu elegant, pus la patru ace, şi-mi place grozav nea Geo cum ne zice el: „Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor“, când toată lumea ,,tovarăşe elev“ în sus, ,,tovarășă elevă“ în jos… Mă și mir cum nu sare secretara de partid la gâtul lui!
