Acasă Cultură Eveniment publicistic la Biblioteca Judeţeană din Slatina

Eveniment publicistic la Biblioteca Judeţeană din Slatina

166

Cartea de bună calitate şi-a găsit adăpost, dar şi un moment în care să fie primită de public, într-un cadru cultural. Miercuri, 12 februarie a.c., la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” din Slatina a avut loc primul moment cultural excepţional al anului 2020.
Începând la ora 13:00 fix, managerul instituţiei a deschis evenimentul cu un scurt mesaj, iar Valentin Ajder, directorul editurii Eikon, sub sigla căreia au fost editat cărţile lansate la Slatina, a susţinut şi un recital pe versurile unor poeţi consacraţi. Gazdele evenimentului s-au asigurat că evenimentul va fi pe placul tuturor. Ceea ce a şi fost, dacă sala era neîncăpătoare.
Iată titlurile şi autorii cărţilor lansate în cadrul evenimentului de la bibliotecă:
Prometeu, Nihil sine Deo – Petre Țuțea;
Gânduri despre Maica Domnului, Imnul acatist – Mircea Vulcănescu;
Constantin Noica – Holomeria simbolică – de Ioan Biriș,
Două săptămâni dramatice din istoria României (17-30 decembrie 1947) – Eleodor Focșeneanu;
Volumul de poezie Ars profetica și romanul Livrescu – Mihail Soare;
Viitorul a trecut pe aici – Emil Lungeanu;
Poveștile Transilvaniei, de Gabriel-Virgil Rusu,
De ce umblă Cupidon gol și alte chestiuni existențiale – Septimiu Pan,
Pescarul nimicului – de Simona Poclid,
Mistletoe Magic – Lacrima stejarului – Simona Tănăsescu,
Spovedania unei nimfe – Ion Țoanță și alte noi apariții ale editurii.

Printre invitaţi s-au aflat: criticul literar și eseistul Christian Crăciun, părintele Bogdan Costin Georgescu, autor și traducător, scriitorul și filosoful Vianu Mureșan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.