Mareșalul catedrei de limba română din școlile județului Olt a fost pedepsit de partid și trimis să fie inspector școlar general adjunct, într-o echipă condusă de o distinsă doamnă inginer, care mai este și profesoară pe deasupra.
Acolo, înarmat cu cele mai bune intenții, profesorul Victor Iacobescu, cel mai iubit din „Radu Greceanu”, a formulat primul său drept la replică din anii de când este un nume recunoscut, aici, la Olt. În Slatina, orașul în care, de pe timpul țărăniștilor, nu mai plouă de trei ori pe săptămână. În municipiul unde dreptatea stă cu regii la masă.
Este vorba de o poziționare a lui Victor Iacobescu față de ultimul editorial apărut pe ziaruldeolt.ro. Autorul își însușește criticile și promite, pe această cale, partidului, că odată ajuns la canal, va munci intens pentru ca la sfârșitul programului de guvernare, tovarășii să poată plimba bărcuțe de hârtie între Dunăre și Marea Neagră.
Până atunci, poporul mai trebuie să știe că în toate există un drept la replică. Nu toate, însă, sunt scrise de cel mai iubit profesor din „Radu Greceanu”, astăzi inspector școlar general adjunct în echipa unei doamne inginer.
« Domnule Alin Dorobanțu,
În editorialul dumneavoastră din 3 februarie 2020, intitulat „Pe cine deranjează Mariana Matei? Chiar, pe cine?” dumneavoastră trăgeați un „semnal de alarmă la ceea ce într-o societate normală nu ar trebui să se întâmple”. Vă voi argumenta că într-o societate normală, chiar ar trebui să se întâmple ceea ce s-a întâmplat.
„Dispozitivul de comandă din Inspectoratul Școlar Județean”, așa cum îl numiți dumneavoastră, nu descinde din filmele cu Stallone, Van Damme sau Schwarzenegger, ci are un alt nume și nu cred că era nevoie de cuvinte pompoase pentru a descrie o stare de fapt, relatată dintr-o singură perspectivă.
Dumneavoastră afirmați că doamna Mariana Matei a venit la Inspectoratul Școlar Județan „Să explice de ce este implicată politic și să dea socoteală mărimilor vremii, culmea, puse, la rândul lor, politic (sic!)”.
Din întâmplare, sau nu, persoana care a discutat cu doamna Mariana Matei am fost chiar eu. I-am spus că la ISJ Olt au venit sesizări în legătură cu funcția dumneaei din cadrul OFSD Slatina, funcție obținută în urma unei ședințe de care chiar dumneavoastră ați relatat https://ziaruldeolt.ro/2019/02/28/mariana-matei-noul-presedinte-ofsd-slatina/.
Doamna Mariana Matei nu a fost întrebată de ce este implicată politic. I s-a explicat că, în urma sesizărilor, pentru a nu-și pierde funcția de director, trebuie să dea o declarație în care să menționeze că nu a deținut, CONFORM LEGII, funcția de președinte sau vicepreședinte în cadrul unui partid. Sau, dacă a deținut, să menționeze perioada.
Mă îndoiesc că doamna Mariana Matei a simțit în timpul discuției că este în fața „mărimilor vremii”, cum spuneți dumneavoastră, ci în fața unui coleg, mai ales că amândoi suntem profesori de limba și literature română. Cred în sinceritatea dumneaei și sunt sigur că va confirma ceea ce am spus.
Nu am contestat niciodată abilitățile manageriale ale doamnei Matei, ci trebuia să le explicăm colegilor noștri situația semnalată. Ce ar fi trebuit să facem? Trebuia să redirecționăm sesizarea la ANI? Întreb doar pentru un prieten.
Dacă în articolul 257 din Legea nr. 1/2011 se spune că: „directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot avea, pe perioada exercitării mandatului, funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional”, ce ar fi trebuit să facem? Să îndemnăm la încălcarea legii?
În final țin să menționez că fac parte dintr-un partid politic, dar că activitatea mea profesională nu este influențată de acest lucru. A induce ideea că funcția de inspector ar trebui introdusă în articolul 257 și că ar trebui să se supună aceluiași regim e o opțiune cu tentă de manipulare în a accentua „drama inexistentă” a celor care văd teorii ale conspirației peste tot. A fost o discuție colegială care a căpătat amploare din alte cauze decât cele profesionale.
În final, vă asigur de prețuirea mea sinceră și de permanenta disponibilitate la dialog.